Bănci și Asigurări

BRD a amânat ratele a circa 2.400 de clienţi persoane fizice în 2021, după ce în 2020 a păsuit 41.000 de clienţi

BRD a amânat ratele a circa 2.400 de clienţi persoane...

Autor: Cristina Bellu

22.03.2021, 00:00 206

BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a amânat de la începutul acestui an ratele a aproximativ 2.400 de clienţi persoane fizice, prin intermediul OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori.

Numărul solicitărilor primite în această perioadă a fost de aproximativ 4.300. Dintre cererile aprobate, doar 9% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni, iar aproximativ 80% dintre clienţii cu solicitări aprobate în anul 2021 au recurs la soluţia amânării şi în anul 2020, arată datele transmise de bancă.

”Scăderea pronunţată a numărului solicitărilor de amânare, pe care am constatat-o în acest an, reprezintă un semnal pozitiv atât pentru bancă, cât şi pentru economie în general. Ea arată că, în mare măsură, demersul de amânare organizată a plăţii ratelor a fost eficient, dar şi că mai există anumite sectoare ale economiei care încă nu şi-au revenit. În măsura în care vor avea nevoie, acestor clienţi le vom propune, după expirarea perioadelor de moratoriu, soluţii personalizate care să le permită să revină la un serviciu normal al datoriei”, spune Radu Topliceanu, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităţilor de retail banking.  

În 2020, BRD Groupe Société Générale a amânat ratele a aproximativ 41.000 de clienţi persoane fizice, atât prin intermediul OUG 37/2020, cât şi în cadrul soluţiei proprii de amânare.

Numărul creditelor amânate la plată a fost de aproximativ 46.000, avand în vedere că unii clienţi au solicitat amânarea mai multor credite. Aproximativ 62% dintre solicitările de amânare aprobate anul trecut au fost pentru 3 luni, 8% - pentru 6 luni, iar 17% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni de amânare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO