Bănci și Asigurări

BNR a publicat noua valoare IRCC pentru T1 2020, la 2,41%. Românii vor plăti rate mai mici la credite pentru următoarele trei luni

BNR a publicat noua valoare IRCC pentru T1 2020, la...

Autor: Ştefan Stan

30.06.2020, 11:50 2469

Banca Naţională a publicat astăzi noua valoare a IRCC, la 2,41%, calculată în baza dobânzilor reale din T1 2020. Românii vor plăti astfel rate mai mici la credite pentru următoarele trei luni, în condiţiile în care valoarea precedentă a IRCC era de 2,44%. 

IRCC rămâne în continuare peste nivelul anunţat pentru Robor, care marţi era cotat la 2,20%. 

Scăderea IRCC vine după ce BNR a redus şi dobânda de politică monetară la 1,75%. 

Scăderea este în linie cu planul anunţat de BNR săptămâna trecută. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că riscurile principale la adresa economiei şi a finanţelor ţării pe care le întrevede Banca Centrală ţin  de evoluţiile în planul sănătăţii publice, iar pentru aceasta va canaliza măsurile necesare în direcţia furnizării de lichiditate necesară concomitent cu menţinerea stabilităţii financiare, precum şi cu continuarea unei tendinţe sustenabile de scădere treptată a ratelor de dobândă.

”Măsurile vor fi atent calibrate astfel încât să nu descurajeze economisirea internă, care reprezintă principala sursă de finanţare a economiei reale şi a sectorului bugetar. Riscurile în plan monetar-financiar ar fi mărite dacă nu am ţine cont de aceste situaţii în continuă mişcare”.

Mugur Isărescu a mai spus că ratele de dobândă încă mai ridicate în România, comparativ cu Cehia, Polonia şi Ungaria, sunt consecinţa şi nu cauza situaţiei economico-financiare a României: deficite gemene, cel mai mare deficit fiscal din UE la debutul crizei economice generate de pandemie şi necesarul mare de finanţare pentru acoperirea deficitului fiscal şi refinanţarea datoriei publice.

”Aceste realităţi dominante exercită o presiune permanent ascendentă asupra dobânzilor la care se împrumută ţara. Notele agenţiilor de rating, evaluările publice ale Comisiei Europene şi ale Băncii Centrale Europene contribuie, de asemenea, la această diferenţiere şi ele nu pot fi desconsiderate”.

Băncile acordă începând cu luna mai 2019 credite noi retail în lei cu dobândă variabilă legate de o nouă referinţă, respectiv indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR în contractele de credit retail în lei.

Noul indice IRCC este calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare pentru o anumită perioadă, la care băncile pot să adauge o anumită marjă fixă. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a dobânzilor cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară. 

Acest indice IRCC se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, fiind aplicat de către fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO