Bănci și Asigurări

BERD a semnat un acord pentru preluarea unui pachet minoritar de acţiuni în Euroins Insurance Group şi investeşte 30 mil. euro. În acelaşi timp, Eurohold, compania mamă a Euroins aduce încă 12 mil. euro

BERD a semnat un acord pentru preluarea unui pachet...

Autor: Mircea Nica

05.10.2021, 10:35 178

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a semnat un acord pentru achiziţionarea unui pachet minoritar de acţiuni în Euroins Insurance Group, din care face parte şi Euroins România, potrivit informaţiilor transmise de representanţii companiei.

Astfel, BERD va investi 30 mil. euro printr-o nouă majorare de capital, în timp ce Eurohld, compania bulgară mamă a Euroins Insurance Group, contribuie în acelaşi timp cu o injectţie suplimentară de capital de 12 mil. euro.

„ Această injecţie de capital ne ajută să continuăm repoziţionarea companiei, să ne dezvoltăm în toate segmentele şi să inovăm mai mult. Cu noua noastră mentalitate de repoziţionare pe piaţa asigurărilor, vom continua să investim resurse, timp şi energie pentru a ne optimiza structura şi procedurile interne şi să continuăm să promovăm segmentul non-RCA al afacerii. Schimbarea pe care am propus-o nu este rapidă şi nici uşoară, dar trebuie să ne păstrăm direcţia, în acelaşi timp fiind deschişi la nevoile clienţilor şi partenerilor noştri”, a declarat Tanja Blatnik, Director General al Euroins România

Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea şi creşterea celei mai mari entităţI din cadrul grupului, respectiv Euroins România. Finanţarea va susţine de asemenea operaţiunile şi creşterea grupului în Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Polonia şi Ucraina.

În ceea ce priveşte noul acţionar al Euroins, BERD se va implica pe piaţa din România, începând Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) privind proiectele legislative care încă nu au fost adoptate precum decontarea directă obligatorie. De asemenea, BERD va colabora cu ASF pentru a elabora noi reglementări pentru gestionarea cererilor de despăgubire.

“Suntem încântaţi să colaborăm cu Euroins şi astfel să oferim asigurări de înaltă calitate, complexe şi de încredere în România şi în întreaga regiune. De asemenea, suntem încântaţi să discutăm cu ASF cu privire la procesul de decontare directă în beneficiul consumatorilor şi al sectorului asigurărilor din România”, a declarant Mark Davis, director regional BERD pentru România şi Bulgaria.

Având în vedere cutremurul provocat de falimentul City Insurance, Euroins, al doilea cel mai mare asigurător RCA de pe piaţa locală s-a mobilizat pentru a nu ajunge în aceeaşi situaţie.

“Participarea BERD va consolida poziţiile de solvabilitate ale grupului şi va sprijini creşterea Euroins Insurance Group. Investiţia vine într-un moment important pentru cea mai mare companie a grupului - Euroins România. În ultimele 12 luni, Euroins a atras peste 300 de milioane de lei în creşteri successive de capital. Astfel, Euroins România este o companie stabilă, inovatoare, orientată spre client şi spre diversificare pe o piaţă locală complexă.”, a declarat Kiril Boshov, preşedintele consiliului de administraţie al Еurohold.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO