Bănci și Asigurări

BERD a investit 300 mil. lei în emisiunea de obligaţiuni record de 1 mld. lei a BCR

BERD a investit 300 mil. lei în emisiunea de...

Autor: Liviu Popescu

20.05.2021, 15:30 193

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor instituţional din România, a investit 300 de milioane de lei în emisiunea record de obligaţiuni de 1 miliard de lei a BCR, procesată ieri în sistemul bursei de la Bucureşti şi a cărei listare este programată pentru finalul lunii mai. Valoarea investiţiei a fost transmisă de BERD la solicitarea ZF.

Pe 19 mai 2021 în sistemul bursei a fost procesată o emisiune de obligaţiuni de 1 mld. lei, prin prisma a 2.000 de bonduri, adică o valoare de 500.000 de lei pe unitate, accesibilă doar investitorilor instiuţionali.

Ioana Tănase, head of investment banking BCR, spunea astăzi la emisiunea zilnică ZF Live, că finanţarea este în baza unei cerinţe de reglementare.

“Nu lichiditatea a fost motivul pentru care noi suntem în piaţă, ci este o cerinţă de reglementare”, spune Ioana Tănase. “Trebuie să arătăm că putem fi independenţi faţă de acţionari în ceea ce priveşte sursele de finanţare. Iar faptul că suntem prezenţi pe bursă, acum cu a doua ediţie de emisiune de obligaţiuni, reprezintă doar o încredere mai mare pe care o arătăm şi pe piaţa locală”.

BCR a atras această sumă de la investitori instituţionali, precum fonduri de pensii, BERD şi IFC, la o dobândă de 3,9% pe an, chiar dacă pe partea de lichiditatea soldul depozitelor depăşeşte cu 20 mld. lei pe cel al creditelor. “Noi funcţionăm pe complementaritate. Avem un mix de susţinere din partea acţionarului şi independenţă prin faptul că deţinem capabilitatea să atragem şi surse independente din piaţă. Va fi întotdeauna o combinaţie din cele două”.

BCR mai are o emisiune de 600 mil. lei listată la Bucureşti în 2019 despre care Ioana Tănase spune că va rămâne până la scadenţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO