Bănci și Asigurări

BCE îi cere gigantului Deutsche Bank să îşi găsească rapid un nou preşedinte după ce Paul Achleitner se va retrage

BCE îi cere gigantului Deutsche Bank să îşi...
14.06.2021, 00:00 77

Banca Centrală Europeană (BCE) i-a cerut gigantului Deutsche Bank de mai multe ori în ultimele luni să numească un succesor pentru Paul Achleitner, preşedintele băncii, întrucât mandatul acestuia se apropie de final, conform unor surse citate de Reuters.

Achleitner se va retrage din funcţie anul viitor în luna mai, după o perioadă dificilă de zece ani în care CEO-ul a fost schimbat de două ori, banca a înregistrat pierderi de miliarde de euro şi a primit amenzi usturătoare. Paul Achleitner, 64 de ani, a supravieţuit celor trei momente în care acţionarii au votat dacă să îl înlocuiască şi a anunţat că va pleca anul viitor.

Timpul până la plecarea preşedintelui este scurt, iar BCE a început să pună din ce în ce mai multă presiune pe cea mai mare bancă germană pentru a-i găsi un succesor. Sursele citate de Reuters au declarat că Andrea Enria, chief supervisor în cadrul BCE, a întrebat de mai multe ori banca dacă a găsit un înlocuitor. Alex Ciutacu

Deutsche Bank a reuşit să revină pe profit, însă rămâne sub supravegherea atentă a autorităţilor de reglementare care veghează la sănătatea sistemului financiar global. Banca germană este o componentă importantă a sistemului, fiind unul dintre cei mai mari creditori din lume.

Autorităţile se uită cu atenţie la o serie de goluri care există în sistemele de control împotriva spălării banilor aplicate de Deutsche Bank. În aprilie, autoritatea de supraveghere financiară BaFin i-a ordonat băncii să implementeze mecanisme suplimentare şi a emis un mandat special de monitorizare a acestor implementări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO