Bănci și Asigurări

Bancile nu mai accepta instructiuni de plata de astazi la pranz si pana luni

29.06.2005, 19:07 44

Astazi este ultima zi din aceasta luna in care mai pot fi facute plati prin intermediul bancilor, operatiunile urmand a fi reluate abia luni, 4 iulie.

Decontarea transferurilor de fonduri intre institutiile de credit, intre acestea si Banca Nationala, precum si a celor in relatia cu Trezoreria statului se finalizeaza in vechea moneda pana astazi inclusiv.

Decontarile aferente operatiunilor din ultima zi bancara a lunii iunie (29 iunie) vor fi efectuate tot azi.

Pe 1 iulie, bancile vor realiza conversia in lei noi a tuturor sumelor, inclusiv a ratelor neachitate la termen, in sold la 30 iunie 2005, prin impartirea valorilor respective 10.000, urmata de rotunjirea zecimalelor sumelor astfel obtinute la a doua zecimala (banul), prin adaos sau lipsa, astfel: suma rezultata in urma impartirii ce depaseste 0,0050 lei noi, inclusiv, se rotunjeste la 0,01, iar suma mai mica de 0,0050 lei noi se rotunjeste la 0.

Cat priveste sumele inscrise pe bonurile eliberate de ATM-uri si POS-uri sau afisate pe ecranele acestora, vor fi exprimate in moneda veche, iar incepand cu data de 1 iulie 2005, in moneda noua, indiferent daca operatiunile se efectueaza fizic cu insemne monetare vechi sau noi.

Incepand cu 4 iulie - prima zi lucratoare dupa denominare - toate extrasele de cont vor fi exprimate in noua moneda RON.

In cazul in care dupa 4 iulie se vor solicita extrase de cont ce cuprind o perioada anteriora denominarii, se vor emite doua extrase de cont: unul in lei vechi pentru perioada pana la data de 30 iunie si al doilea in lei noi pentru perioada incepand cu 1 iulie.

Functionarea cardurilor emise de o banca la comerciantii acceptatori va depinde de programul bancii acceptatoare (proprietara a POS-ului respectiv) cu care comerciantul are incheiat contract de acceptare la plata a cardurilor.



Bancpost

Sucursalele bancii aloca integral perioada 30 iunie - 3 iulie pentru pregatirile interne ale procesului de denominare si nu vor lucra cu publicul. De asemenea, unitatile au astazi program scurt, pana la ora 12:00. Serviciul de incasari de facturi prin reteaua de ATM-uri a fost intrerupt aseara la ora 18:00. Incepand de astazit, ora 08:00, cardurile MasterCard emise de alte banci nu vor mai functiona in reteaua Bancpost de ATM-uri si POS-uri, iar cardurile MasterCard emise de Bancpost nu vor mai functiona in retele ale altor banci. De maine, ora 10:00 se opreste si interfata cu Visa. Tranzactiile prin reteaua de ATM-uri si POS-uri Bancpost, in lei noi, vor fi reluate incepand de vineri, ora 18:00.

Operatiunile prin Oficiile Postale privind constituirea/ restituirea depozitelor pe carnete de economii au fost suspendate incepand cu data de 21 iunie 2005 si se vor relua din data de 4 iulie in lei noi.



ABN Amro

Chiar daca zilele de 30 iunie si 1 iulie sunt zile nebancare, unitatile ABN AMRO vor fi deschise intre orele 09:00 si 16:00, pentru asistenta si informatii generale.

Din cauza derularii procesului de conversie la leul nou, banca nu va oferi informatii cu privire la disponibilul in conturi, tranzactii sau alte operatiuni derulate prin conturi.

In aceste conditii, astazi instructiunile de plati in lei si valuta, transmise atat manual, cat si electronic, vor fi primite numai pana la ora 11:00. Toate platile primite dupa aceasta ora vor fi procesate de-abia luni, 4 iulie.

ABN informeaza ca cecurile emise in leul vechi postdatate (cu o data ulterioara zilei de 30 iunie) vor putea fi remise bancii spre incasare pana la 1 august, numai daca borderourile de incasare care insotesc cecurile sunt completate cu sume in lei noi.

Incepand de joi, ora 08:00, si pana vineri, ora 00:00, ATM-urile din reteaua ABN Amro nu vor functiona, iar cardurile nu vor putea fi folosite pentru retrageri de numerar. Banca precizeaza insa ca in strainatate cardurile sale vor putea fi folosite pentru plati si retrageri de numerar.



Finansbank

In perioada 30 iunie - 3 iulie, sucursalele Finansbank nu vor procesa tranzactiile ordonate de clienti, cu exceptia unitatilor deschise in cadrul complexurilor Plaza Romania si Bucuresti Mall, precum si a punctelor de lucru deschise in statiunile Neptun si Mamaia, care vor accepta tranzactii de schimb valutar.

Terminalele POS aflate la comerciantii acceptanti de CardAvantaj nu vor functiona in perioada 30 iunie - 01 iulie, iar ATM-urile bancii nu vor opera tranzactii in ziua de vineri, 1 iulie, intre orele 00:00 si 06:00 AM.

Cardurile emise de banca nu vor fi acceptate la terminalele altor banci (ATM-uri, POS-uri) in ziua de joi, 30 iunie, intre orele 12:00 si 24:00. Finansbank va relua programul normal de lucru luni, 4 iulie.



Romexterra

Cardurile emise de Romexterra Bank nu vor functiona in intervalul orar cuprins intre 30 iunie, ora 22:00, si 1 iulie, ora 07:00.

Banca informeaza ca, in functie de locatiile unde se doreste folosirea cardurilor sale, la ATM-urile altor banci acceptatoare sau la comercianti din Romania, este foarte posibil ca acestea sa nu functioneze si in afara intervalului mentionat din cauza programelor diferite de intrerupere a retelelor de carduri si POS-uri.

ATM-urile Romexterra nu vor functiona de joi, ora 22:00, si pana vineri, ora 07:00.



Precizarile BNR: Bancile nu pot impune termen de acceptare a cecurilor

La solicitarile adresate de Asociatia Romana a Bancilor, Banca Nationala a emis o serie de precizari conform carora oricand ulterior datei de 1 iulie pot fi prezentate la plata instrumente de plata de debit care au fost completate si inmanate beneficiarilor (adica emise/trase) inainte de 1 iulie 2005 si, in consecinta, sumele inscrise pe acestea, fiind exprimate in lei vechi, trebuie convertite in noua moneda (cambiile si biletele la ordin pot avea data de scadenta, spre exemplu, si la 10 ani de la data emiterii). Stabilirea unui termen maximal pana la care instrumente de plata de acest tip sa poata fi prezentate la plata nu este posibila.

Bancile vor solicita posesorilor instrumentelor de plata de debit sa completeze in borderourile de incasare aceleasi sume care sunt inscrise si pe instrumentele de plata de debit, cu precizarea monedei in care este exprimata suma (respectiv lei vechi - ROL sau lei noi - RON), fie chiar in cuprinsul borderoului de incasare, fie intr-o declaratie pe proprie raspundere solicitata de institutia de credit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO