Bănci și Asigurări

Băncile nu cunosc criza. Profit de 4,5 mld. lei pentru sistemul bancar în opt luni din 2020

Băncile nu cunosc criza. Profit de 4,5 mld. lei pentru...

Autor: Claudia Medrega

05.11.2020, 07:00 2357

Sistemul bancar, principalul finanţator al economiei Ro­mâniei, a obţinut în primele opt luni din 2020 un profit net de aproape 4,5 mld. lei, în condiţiile creşterii creditării în această perioadă cu un ritm mediu de 5,4%, potrivit datelor BNR.

Câştigurile mari ale băncilor vin pe fondul unei creşteri moderate a creditării şi în contextul declinului economiei, din cauza blocajului determinat de pandemia de COVID-19.

Pe ansamblul primelor opt luni din 2020, soldul creditului privat a înregistrat o creştere medie de 5,4% faţă de ianuarie - august 2019, iar în august creditarea a avut un avans de 0,9% faţă de iulie 2020 şi de 3,7% comparativ cu august 2019.

Economia a scăzut în primul semestru (S1) din acest an cu 4,6% pe seria brută şi cu 3,9% pe seria ajustată sezonier, com­parativ cu S1/2019, după cum a anunţat Institutul de Statistică.

După primul trimestru din 2020, sistemul bancar avea un câştig de circa 1,6 mld. lei, iar până la jumătatea anului profitul băncilor s-a majorat de 1,71 ori, la 2,74 mld. lei.

Privind retrospectiv, se observă că după primele nouă luni din 2019 câştigul net în bankingul românesc a fost de circa 5 mld. lei, conform datelor preliminare ale BNR.

Pe ansamblul întregului an 2019, când creditarea a crescut cu un ritm mediu anual de 7,6%, profitul raportat de sistemul bancar a ajuns la 6,33 mld. lei, cu 7,3% sub câştigul record din 2018, de 6,83 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO