Bănci și Asigurări

Băncile au atras depozite în dolari cu 40% mai mici în primul semestru, dar au crescut creditarea cu 60%

Băncile au atras depozite în dolari cu 40% mai mici în...

Autor: Ciprian Botea

14.08.2015, 00:00 172
Companiile şi populaţia au constituit depozite noi în dolari de circa 2 miliarde de dolari (circa 8 mld. lei) în primul semestru, în scădere cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce creditele contractate în moneda americană au crescut cu peste 60% în aceeaşi perioadă şi au ajuns la 191 milioane de dolari (circa 770 mil. lei), potrivit datelor agregate de BNR. Depozitele crescuseră puternic pe parcursul anului trecut, în special în primul semestru, când fusese atins un volum de 3,4 miliarde de dolari, în condiţiile în care existau aşteptări de apreciere a monedei americane. Dolarul american s-a apreciat cu 15% în a doua jumătate a anului trecut, tendinţă care a continuat şi la începutul acestui an pentru ca în ultimele luni să se oprească. Aprecierea dolarului a făcut ca economiile în moneda americană să afişeze în ultimul an randamente de câteva ori mai mari faţă de dobânzile la un depozit în lei. Depozitele în lei au în prezent dobânzi de circa 2-3% pe an, în timp ce depozitele în dolari au bonificaţii de sub 1% pe an. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO