Bănci și Asigurări

Bancherii caută un preşedinte executiv pentru asociaţia lor

Bancherii caută un preşedinte executiv pentru asociaţia lor

Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al ARB

Autor: Alexandra Chelu, Mediafax

17.04.2011, 23:46 213

Consiliul Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) vaselecta în termen de câteva săptămâni un preşedinte executiv, careva asigura managementul curent al organizaţiei şi reprezentarea înrelaţiile cu autorităţile.

Decizia a fost luată în cadrul unei Adunări Generale aAcţionarilor organizată la sfârşitul săptămânii trecute. Totodată,echipa de conducere a fost extinsă cu doi noi membri - LaurenţiuMitrache (preşedintele Bank Leumi) şi Gheorghe Muntean (directorulsucursalei locale a Băncii Italo-Romena). De asemenea, SergiuOprescu, preşedintele Alpha Bank, a primit un nou mandat în cadrulechipei de conducere a asociaţiei, în condiţiile în care vechiulmandat ajunsese la termen.

"Trebuie să fie o persoană care să aibă experienţă la nivel deconducător de bancă, nu neapărat preşedinte, dar măcarvicepreşedinte sau directorul de divizie. (...) Nu s-a stabilitexact nivelul salarizării, dar va fi o remuneraţie competitivă cuce este pe piaţă, în funcţie de abilităţile persoanei care va fiselectată", a explicat Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi alARB. Pe perioada mandatului, preşedintele executiv nu poate deţinealte funcţii. Gheţea consideră că selectarea unui conducătordintr-o bancă nu va fi diferită de competiţia actuală dintre băncişi nu crede că va crea animozităţi între membrii asociaţiei.

"Orizontul pe care l-am primit de la AGA pentru angajareapreşedintelui executiv a fost imediat. În câteva săptămâni trebuiesă identificăm acea persoană", a declarat Gheţea.

Bancherii au votat la AGA modificarea statutul asociaţiei,astfel încât Consiliul de Administraţie a fost transformat înConsiliu Director, noua structură fiind formată din şapte membri,incluzând un preşedinte şi un vicepreşedinte.

Până la acest vot, conducerea asociaţiei a fost formată dincinci membri: Radu Gheţea (preşedintele CEC Bank) - preşedinte alConsiliului de Administraţie, Petre Bunescu (director generaladjunct al BRD) - prim-vicepreşedinte, iar mem­bri erau Steven vanGroningen (preşedintele Raiffeisen Bank), Sergiu Oprescu(preşedintele Alpha Bank) şi Oana Petrescu (vicepreşedinte alBCR).

Gheţea: Proiectul de conectare a băncilor la baza dedate a Poliţiei este blocat

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cuCaracter Personal (ANSPDCP) se opune interogării bazei de date aPoliţiei privind evidenţa populaţiei de către băncile care vor săverifice autenticitatea documentelor de identitate prezentate depotenţiali clienţi.

"Un proiect care se referă la consultarea de către bănci a bazeide date a Poliţiei pentru a identifica acele cărţi de identitatefalse este blocat. Avem surprin­derea că un asemenea proiect estepur şi simplu refuzat de Autoritatea Naţională pentru SupraveghereaPrelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe motiv că dacă vine opersoană la ghişeu cu buletin fals şi nu este clientul nostru nu amavea dreptul să facem acest lucru. Noi vom continua să solicităm",a spus Gheţea.

El a precizat că ARB negociase deja cu furnizorul soluţieiinformatice şi ajunsese la o soluţie cu Ministerul Administraţieişi Internelor pentru consultarea bazei de date.

Gheţea a precizat că soluţia informatică ar fi permis darea unuirăspuns doar de tipul "este autentic" sau "este fals".

Un alt proiect la care ANSPDCP s-a opus se referă latransmiterea de scrisori către contribuabilii deţinători de cardpentru a-i informa cu privire la posibilitatea plăţii taxelor şiimpozitelor prin acest mijloc de plată.

Autorităţile au cerut băncilor CNP-urile persoanelor care aucarduri bancare active pentru a limita nivelul cheltuielilor strictla informarea acestora.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO