Bănci și Asigurări

Bancherii au ajuns la mana BNR, care i-a imprumutat cu 10 miliarde de lei a treia luna la rand

Bancherii au ajuns la mana BNR, care i-a imprumutat cu 10 miliarde de lei a treia luna la rand
29.01.2009, 18:20 13

In decembrie, bancile au luat imprumuturi de 10,5 miliarde de lei (2,6 miliarde de euro) prin facilitatea de credit lombard a BNR, la o dobanda de 14,25% pe an. In acelasi timp, BNR a atras de la banci 7 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro) prin facilitatea de depozit pe o zi, la o dobanda de 6,25% pe an. La aceste sume se adauga depozite la termen de o saptamana, valoarea medie zilnica a stocului fiind in decembrie de 227 de milioane de lei. Astfel, banca centrala a injectat in sistem ceva mai mult de 2 miliarde de lei.

"Nu inseamna ca acumularea sumelor respective in facilitati a fost simultanta, poate ca nevoia de finantare s-a regasit in prima parte a lunii, cand bancile in principiu nu plasau in piata datorita rezervei minime obligatorii, iar facilitatea de depozit a fost utilizata preponderent in a doua parte a lunii", spune Catalina Constantinescu, senior economist al RBS Bank Romania.
In noiembrie si octombrie bancile apelasera mult mai intens la facilitatea de creditare a BNR, sumele imprumutate fiind de 27, respectiv aproape 49 de miliarde de lei, in conditiile in care pe piata tensiunea era foarte ridicata. Constantinescu interpreteaza scaderea volumelor ca o diminuare a nevoilor de finantare din sistem prin facilitatea de credit.
Accesarea simultana a facilitatilor de credit si de depozit arata totusi ca, in timp ce unele banci au avut nevoie de lichiditati pe care nu le-au putut acoperi, in piata au existat si jucatori cu fonduri in exces, pe care au preferat sa le plaseze la BNR.
"Limitele (de tranzactionare, n. red.) dintre banci sunt semnificativ reduse si chiar si numarul bancilor contrapartida s-a redus. De aceea apar situatii cand banci care au lichiditati nu pot plasa celor care au nevoie, fie pentru ca si-au consumat limitele, fie pentru ca nu exista limite de tranzactionare", mai spune economistul RBS. Oficialii bancii centrale remarcau in toamna, cand piata locala a fost antrenata in furtuna financiara internationala, iar jucatorii straini au atacat leul, ca unele banci si-au redus limitele de tranzactionare (care stabilesc valoarea maxima a expunerilor fata de o contrapartida ca procent din capital) cu alti jucatori.
Practic, limitele nu au mai fost restabilite la nivelurile la care se aflau inaintea furtunii din toamna. Mai mult, bancile locale se supun din acest punct de vedere politicilor de risc ale grupurilor din care fac parte, iar taierile de ratinguri din ultima vreme au determinat revizuiri ale limitelor de tranzactionare la nivel international.
In alta ordine de idei, reprezentantii BNR au aratat ca toate bancile si-au indeplinit cerintele de constituire a rezervelor minime obligatorii in aceste luni, semn ca nu au avut probleme stringente de lichiditate, dar au remarcat o distributie asimetrica a fondurilor intre jucatori.
Rozalia Pal, economistul-sef al UniCredit Tiriac Bank, noteaza ca pe piata interbancara dobanzile raman in general peste nivelul ratei de referinta a BNR, ceea ce arata o perceptie mult mai mare a riscului comparativ cu lunile precedente. Pentru a accesa creditul lombard bancile au nevoie de titluri de stat cu care sa garanteze pentru fondurile imprumutate. Jucatorii care nu au titluri de stat sunt nevoiti sa se imprumute din piata, iar cererea de lichiditati impinge dobanzile in sus. Inca din primavara guvernatorul Mugur Isarescu admitea ca unii jucatori pot intra intr-un cerc vicios, neavand titluri cu care sa garanteze pentru credite, nici lichiditati ca sa cumpere titluri, si le recomanda sa apeleze la actionari pentru majorari de capital.
Pe de alta parte, pozitia de creditor net fata de sistem este confortabila pentru BNR, permitandu-i sa dirijeze mai usor politica monetara. In conditiile in care bancile sunt nevoite sa se imprumute la BNR pentru lichiditati, semnalele de dobanda date de autoritatea monetara se transmit mult mai repede in piata. Majoritatea bancilor centrale se afla in pozitia de creditor net fata de sistemul bancar.
In plus, BNR poate obtine profit din operatiunile de refinantare, dupa ce in anii trecuti a fost nevoita sa sustina costul operatiunilor de sterilizare, cand pe piata exista un surplus structural de lichiditati. Spre exemplu, in decembrie BNR a incasat dobanzi de 125 milioane de lei pentru creditele acordate si a platit 36 de milioane de lei, dobanda la depozitele atrase.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO