Bănci și Asigurări

Banca Romaneasca are plan de investitii de 20 mil. euro

Banca Romaneasca are plan de investitii de 20 mil. euro
22.06.2009, 17:13 32

Banca Romaneasca, unul dintre jucatorii de talie medie din sistem, si-a programat pentru anul acesta investitii de aproape 20 de milioane de euro, conform deciziei actionarilor.

Exprimat in lei, bugetul de investitii pe 2009 este cu circa 23% mai mare decat cel aprobat pentru 2008. Anul trecut, banca a continuat sa investeasca in extinderea retelei teritoriale, deschizand 27 de unitati si ajungand la un total de 149. Ramane de vazut ce strategie va urma in 2009 in contextul agravarii efectelor crizei pe piata locala.
Actionarii au aprobat un buget de venituri si cheltuieli pentru anul in curs care prevede obtinerea unui profit brut de 35,8 mil. lei (circa 8,5 mil. lei) conform standardelor romanesti de contabilitate. Tinta este optimista in contextul dat avand in vedere ca presupune o crestere de circa 90% in lei fata de anul trecut.
Pentru 2008, Banca Romaneasca a raportat un profit brut de 18,9 mil. lei (circa 5,15 mil. euro) conform standardelor locale de contabilitate. Profitul net corespunzator a fost de 14,25 mil. lei (3,8 mil. euro), castigul fiind de 2,5 ori mai mare decat cel inregistrat in 2007.
Actionarii au stabilit ca peste 93% din profitul net pe 2008 sa fie repartizat pentru constituirea de rezerve, pe langa cele legale, banca nedistribuind dividende.
Rezultatele raportate conform standardelor romanesti de contabilitate subliniaza diferentele spectaculoase la care se ajunge din cauza tratamentului diferit al provizioanelor de risc in cazul standardelor internationale de raportate financiara (IFRS).
Dupa IFRS, Banca Romaneasca a obtinut anul trecut un profit net de 20,3 mil. euro, suma fiind de peste cinci ori mai mare decat cea rezultata conform regulilor contabile locale cerute de Banca Nationala. Principalul element de distorsiune tine de inregistrarea diferita a provizioanelor, cerintele locale mai stricte subtiind drastic profiturile bancilor.
Marea majoritate a institutiilor de credit dau publicitatii rezultate calculate conform IFRS, astfel ca pe 2008 au fost raportate castiguri record. Exceptie fac bancile listate la Bursa - BRD, Banca Transilvania, Banca Carpatica - si cele cu capital local - CEC si Eximbank. Bancherii au solicitat Bancii Nationale sa permita trecerea deplina la standardele internationale, un prim pas fiind decizia ca bancile sa poata deduce o parte din garantii in momentul constituirii de provizioane pentru creditele cu restante mai mari de 90 de zile.
National Bank of Greece (NBG) - actionarul majoritar al Bancii Romanesti, cu 89%, ia in considerare profitul net de 22 mil. euro, pe care il catalogheaza drept bun in contextul unei piete "foarte competitive si turbulente".
Banca-mama apreciaza ca principalul motor de crestere pe retail a fost creditul ipotecar, segment pe care a ajuns la o cota de piata de 9% conform propriilor calcule. Per total creditare retail cota a ajuns la 4,2%, respectiv de 4,6% la creditul corporate. Anul trecut, NBG a investit 82,8 mil. euro in doua operatiuni de majorare a capitalului social al bancii.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO