Bănci și Asigurări

Banca rezultată din fuziunea Carpatica - Nextebank va avea active de 1 mld. euro şi va urmări noi achiziţii

După fuziunea cu Nextebank, Banca Carpatica va avea două linii strategice de creştere - creşterea organică şi creştere prin achiziţii, respectiv achiziţii de portofolii de credite performante şi instituţii financiare.

După fuziunea cu Nextebank, Banca Carpatica va avea două linii strategice de creştere - creşterea organică şi creştere prin achiziţii, respectiv achiziţii de portofolii de credite performante şi instituţii financiare.

Autor: Claudia Medrega

29.01.2016, 00:00 863

Banca rezultată după fuziunea Carpatica -Nextebank  va avea active de circa un miliard de euro, avansând în topul băncilor, şi va urmări în perspectivă atât creşterea organică, cât şi potenţiale alte achiziţii.

În viziunea actuală a Nextebank, ca urmare a fuziunii, Banca Carpatica va avea două linii strategice de creştere - creştere organică şi creştere prin achiziţii, respectiv achiziţii de portofolii de credite performante şi instituţii financiare.

„Având în vedere excesul de lichiditate al Băncii Comerciale Carpatica, vom analiza în continuare piaţa locală pentru a identifica potenţiale achiziţii viitoare“, susţine Johan Gabriels, directorul general al Băncii Carpatica.

Nextebank, instituţie de credit deţinută de fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund, a fost de acord să contribuie cu aproape 100 mil. lei la majorarea capitalului Carpatica şi şi-a exprimat intenţia ca după finalizarea achiziţiei să repună în discuţia acţionarilor Carpatica propunerea de implementare a unei fuziuni prin absorbţia Nextebank de către Banca Carpatica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO