Bănci și Asigurări

Banca Europeană de Investiţii împrumută România cu 450 mil. euro ca să-şi poată plăti cofinanţarea pentru proiectele realizate prin PNDR 2014-2020

Banca Europeană de Investiţii împrumută România cu...

Autor: Roana Rotaru

18.09.2018, 00:05 235

În 2017, Banca Europeană de Investiţii a împrumututat România cu peste 1,3 miliarde de euro, cu 27% mai mult decât în 2016.

Banca Europeană de Investiţii (BEI), singura bancă deţinută de statele membre ale UE, acordă Ministerului Finan­ţelor Publice din România un îm­prumut de 450 mil. euro pentru a finanţa contribuţia naţională necesară punerii în aplicare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Împrumutul va sprijini moder­nizarea unui număr de 3.000 de ferme şi va cofinanţa 400 de proiecte de prelucrare şi comercializare a produ­se­lor agricole, precum şi 750 de pro­gra­me care vizează îmbunătăţirea ser­vi­ciilor pentru populaţia rurală, potri­vit reprezentanţilor BEI.

„Împrumutul va acoperi parţial contribuţia bugetului de stat la o serie de măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Astfel, investiţiile în agricultură şi dezvoltarea rurală vor stimula competitivitatea în sector şi vor conduce la îmbunătăţirea infrastruc­tu­rii rurale”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice din România.

Prin acest împrumut, BEI va cofinanţa proiecte de dezvoltare rurală sprijinite din fonduri europene cu o valoarea totală de circa 5,4 mld. euro.

„Împrumutul nostru se adaugă granturilor UE şi vizează cu precădere creşterea competitivităţii în sectorul agricol şi cel forestier, mai buna gestionare a resurselor naturale şi încurajarea practicilor agricole ecologice. Acesta va contribui la dezvoltarea economiei rurale, la crearea de locuri de muncă şi la dezvoltarea întreprinderilor locale, infrastructurii, serviciilor şi, mai presus de toate, va dezvolta resursele umane prin activităţi de formare şi sprijin consultativ”, spune Werner Hoyer, preşedintele BEI.

În 2017, BEI a împrumutat România cu peste 1,3 mld. euro, cu 27% mai mult decât în 2016.

În ultimii cinci ani, adică în perioada 2013-2017, volumul total al împru­muturilor BEI acordate Româ­niei ajungea la 3,7 miliarde de euro, potrivit sursei citate.

Deşi împrumutul de 450 mil. euro este acordat Ministerului Finanţelor Publice, promotorul proiectului va fi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Aceasta este cea de a doua ope­ra­ţiune a BEI care sprijină dezvol­tarea rura­lă în România. Operaţiunea anterioară, în valoare de 300 mil. euro, viza sprijinirea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

roana.rotaru@zf.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO