Bănci și Asigurări

Banca Comercială Feroviară îşi schimbă acţionariatul şi devine Techventures Bank

Autor: Mircea Nica

15.12.2020, 00:00 997

Banca Comercială Feroviară devine Techventures Bank în urma schimbării acţionariatului. Acţionarul majoritar al băncii este Vasile Olimpiu Balaş cu o participaţie de 64,6%, urmat de TechVentures Capital AFIA, societate de administrare a fondurilor de investiţii alternative cu 9,5%, şi îşi păstrează pachetele de participaţii şi firmele Tristar cu 18,5% şi Atelierele CFR Griviţa cu 7,4%, potrivit informaţiilor transmise de bancă. „Începând cu decembrie 2020 avem un proiect nou - Techventure Bank, o bancă ce va fi dezvoltată după viziunea unui IT-ist care îşi propune să livreze produse şi servicii conectate la ultimele tehnologii avansate disponibile pe piaţa internaţională. Ne dorim să ne diferenţiem printr-o tehnologie aplicată şi utilă fiecărui client. Din luna ianuarie a anului viitor vom începe integrarea a o serie de tehnologii şi vom continua să dezvoltăm fiecare soluţie şi produs prin această viziune.“ a declarat Vasile Olimpiu Balaş. Pentru clienţii actuali, serviciile sau produsele pe care aceştia le folosesc îşi vor păstra în perioada următoare caracteristicile. Procesul de rebranding a început în cadrul sediului central şi va continua în teritoriu, unde toate cele 11 unităţi vor beneficia de noua identitate vizuală în următoarele luni.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO