Bănci și Asigurări

Bacile mici tin mult la prezenta in teritoriu

03.02.2005, 00:00 22



Bancile mici au trecut inca de la inceputul anului la deschideri de sucursale, extinderea retelei teritoriale fiind cuvantul de ordine pentru 2005.



ProCredit va inaugura la sfarsitul acestei saptamani o noua agentie in Bucuresti sI una in Cluj, in cadrul planului care prevede dublarea retelei teritoriale pana la sfarsitul acestui an. In a doua jumatate a lunii martie banca va deschide o unitate la Brasov, reteaua ajungand astfel la 13 unitati.



ProCredit opereaza in acest moment o retea de zece agentii si sucursale, urmand ca pe parcursul anului sa isi consolideze pozitiile pe pietele unde este deja activa prin deschiderea de noi unitati. Banca intentioneaza ca pe parcursul acestui an sa investeasca de asemenea in dezvoltarea unui sistem de Internet Banking sI in implementarea de carduri (in a doua jumatate a anului). ProCredit a incheiat anul trecut cu active totale in valoare de 72,6 milioane de euro, in crestere cu 186% fata de sfarsitul lui 2003.



Volksbank Romania a inaugurat inca in primele zile ale anului o agentie la Deva. Pana la sfarsitul saptamanii viitoare va fi deschisa inca o unitate, la Craiova. Planurile bancii pentru anul 2005 prevad extinderea retelei teritoriale cu cel putin 10 unitati.



Daewoo Bank Romania a inaugurat de la inceputul anului o agentie in Bucuresti - Titan. Pana la sfarsitul lunii, banca va mai deschide doua sucursale (una in capitala - Semanatoarea sI una in Satu - Mare). La distanta de o luna va mai fi inaugurata inca o unitatein capitala. Pentru anul in curs banca si-a propus dublarea retelei, care a ajuns in 2004 la cinci unitati. Oficialii bancii au declarat la inceputul anului ca volumul investitiilor va fi sensibil mai mare decat cel din 2004, aproximat la doua milioane de euro. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO