Bănci și Asigurări

Avestis: Recuperarea creanţelor datorate de persoanele juridice ridică riscuri sporite de neîncasare

Avestis: Recuperarea creanţelor datorate de persoanele...

Autor: Andrei Mazurchievici

25.02.2016, 14:36 590

Totodată, utilajele forestiere şi cele de construcţii prezintă gradul cel mai ridicat de dificultate la recuperare, fiind foarte greu de identificat şi relocat, în special dacă acestea au fost transportate în afara ţării.

"Motivele ce determină recuperarea anevoiasă sunt reprezentate de legislaţia anevoioasă şi de comunicarea deficitara între instituţiile statului, neavând un suport real din partea organelor judiciare române. Totuşi, nu există bunuri sau creanţe dificil de recuperat, dacă entităţile care au accesat creditele sau finanţarea au fost de bună-credinţă la încheierea contractelor", susţine Cristina Cornaci.

Piaţa de recuperare a creanţelor şi bunurilor a fost liniară pe parcursul anului 2015, atât din punctul de vedere al volumului, cât şi al valorii. În domeniul recuperării bunurilor, activitatea şi-a păstrat acelaşi nivel, cu o creştere de 11% pe segmentul recuperării pe cale amiabilă, atât a bunurilor, cât şi a creanţelor.

"Din punctul nostru de vedere, scăderea activelor reposedate şi a celor revândute, au la bază, în primul rand, conştientizarea nivelului de risc al ambelor părţi contractante şi identificarea unor soluţii comune, avantajoase pentru ambele părţi, în cazul unor situaţii de declin", a adăugat Cornaci.

În ceea ce priveşte litigiile care decurg din derularea sau executarea contractelor de leasing, ponderea principală revine contestaţiilor la executare, urmate de acţiunile în constatarea pretinsului caracter abuziv al clauzelor contractuale şi de litigiile privind obligarea finanţatorului la continuarea derulării raporturilor contractuale.

Invocarea clauzelor abuzive de către consumatori intervine, întotdeauna, în momentul în care clienţii nu îşi respectă obligaţiile contractuale si a fost deja demarată procedura executării silite.

Până în prezent, niciun consumator nu a solicitat instanţelor judecatoreşti să constate pretinsul caracter abuziv al clauzelor contractuale, pe perioada derulării contractului.

Deşi doar persoanele fizice pot solicita instanţelor constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, persoanele juridice continuă sa invoce aceste apărări, în scopul eludării responsabilităţilor asumate faţă de finanţatori. Frecvenţa situaţiilor în care se invocă existenţa unor clauze abuzive în contractele de leasing a crescut, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi al persoanelor juridice.

"Trendul a prezentat o evoluţie uşor ascendentă in decursul ultimilor ani, cauzată, în primul rând, de mediatizarea acestui subiect. Dacă în 2010 nu am avut niciun dosar în care să se pună în discuţie existenţa unor clauze abuzive, numărul litigiilor ce au ridicat spre soluţionarea instanţelor de judecată această problema a crescut exponenţial în următorii ani, ajungând ca în acest an, din totalul litigiilor, în peste 20% dintre acestea, să se invoce existenţa unor pretinse clauze abuzive. Totuşi, în peste 85% din aceste cauze, instanţele au constatat că nu există clauze abuzive, clauzele contractuale ale societăţilor de leasing fiind conforme cu legislaţia actuala", a explicat Cornaci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO