Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Autoritatea Bancară Europeană a stabilit data de 31 decembrie 2020 ca fiind termenul limită pentru implementarea noilor soluţii de autentificare strică a clienţilor pentru tranzacţiile de comerţ electronic

Autoritatea Bancară Europeană a stabilită că autentificarea strictă a clienţilor (SCA) va trebui implementată până pe data de 31 decembrie 2020, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii BNR.

“De asemenea, au fost stabilite principiile care stau la baza noilor cerinţe de securitate cu privire la autentificarea strictă a clienţilor (SCA). Astfel, la accesarea online a contului de plăţi sau efectuarea de operaţiuni de plată electronică, banca plătitorului va utiliza pentru autentificarea strictă a acestuia cel puţin două elemente clasificate în două dintre următoarele categorii de factori de identificare: cunoaştere - ceva ce doar clientul cunoaşte, cum ar fi codul PIN, o parolă; posesie - ceva ce doar clientul deţine, spre exemplu posesia unui dispozitiv probată prin parolă transmisă prin SMS; inerenţă - ceva ce clientul este, cum ar fi amprenta, recunoaşterea facială sau alte elemente de biometrie”, au mai transmis reprezentanţii BNR.

Banca Naţională a României a monitorizat procesul de migrare către noile soluţii de SCA la nivelul pieţei naţionale şi, conform informaţiilor furnizate de prestatorii de servicii de plată, a constatat că acestea se află într-un stadiu avansat, care va permite implementarea măsurilor de autentificare strictă a clienţilor până la termenul limită stabilit.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.