Bănci și Asigurări

Astra-Uniqa incepe sa vanda asigurari de sanatate

05.10.2008, 19:34 53

Astra-Uniqa, una din primele zece companii de asigurari de pe piata locala, va lansa saptamana aceasta un produs de asigurare de sanatate, Astramedica. Societatea a incheiat deja peste 100 de contracte cu spitale, clinici, laboratoare, farmacii si cabinete stomatologice din toata tara. Polita va fi valabila pe teritoriul Romaniei, dar clientul poate opta si pentru acoperire in strainatate. Cu acest produs, Astra-Uniqa se va adresa in special clientilor companii, care beneficiaza de avantaje fiscale la achizitia de asigurari de sanatate pentru angajati. Astra-Uniqa este detinuta de omul de afaceri Dan Adamescu (70%) si de grupul austriac Uniqa (27%). Compania a inregistrat in primul semestru prime brute subscrise de 253,6 milioane de lei (69,1 milioane de euro), cu 34% peste nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. Asiguratorul a trecut pe profit in primele sase luni, cu un plus de 2,8 milioane de lei (0,8 milioane de euro), dupa ce in primul semestru din 2007 a avut pierderi de 12,9 milioane de lei (3,9 milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO