Bănci și Asigurări

Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group a ajuns la subscrieri de 10,43 mld. euro la finalul anului 2020, în creştere cu doar 0,3%. Profitul net al grupului a scăzut cu 30,1%, până la 231,5 mil. euro

Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group a ajuns la...

Autor: Mircea Nica

09.03.2021, 10:24 79

Grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), prezent pe piaţa locală prin intermediul a trei companii de asigurări, Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă, a încheiat anul 2020 cu un volum al subscrierilor de 10,43 mld. euro, în creştere cu doar 0,3% faţă de anul 2019, în timp ce companiile deţinute de VIG în România au adus subscrieri de 493,8 mil. euro, cu 5,5% mai mult la finalul anului 2020, faţă de 2019, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii VIG.

“Deşi situaţia COVID-19 a afectat dezvoltarea afacerilor aproape pe tot parcursul anului financiar 2020, Grupul a înregistrat totuşi o performanţă operaţională generală stabilă şi a continuat să pună în aplicare în mod consecvent măsurile planificate pentru ultimul an al programului „Agenda 2020”. Pe perioada pandemiei, ne-am concentrat în special pe extinderea gamei de produse şi servicii digitale. Odată cu preluarea operaţiunilor Aegon din Europa de Est, am făcut un pas important în extinderea statutului nostru de lider de piaţă în regiunea ECE, chiar şi în această conjunctură globală neobişnuită”, a transmis Elisabeth Stadler, CEO al VIG.

Profitul înainte de impozitare a ajuns la 346 mil. euro, la limita superioară a intervalului estimat de VIG  de 300-350 mil. euro, fiin duc aproximativ o treime mai mic faţă de rezultatul obţinut în 2019. Rezultatul net s-a ridicat la 231,5 mil. euro, cu 30% mai puţin în 2020, faţă de anul 2019. Aceasta s-a datorat unei scăderi a rezultatului financiar, în principal din cauza COVID-19 şi a deprecierilor rezultate, precum şi a reducerii aferente a veniturilor curente din investiţii.

“Pe baza ecoluţilor actuale, ne aşteptăm ca volumul primelor în 2021 să rămână stabil la nivelul anului 2020. Pentru 2021, ne propunem un profit înainte de impozitare în intervalul 450-500 mil. euro, ceea ce înseamnă o revenire la nivelul pre-criză. Propune un dividend de 75 de eurocenţi pe acţiune. Acest nivel corespunde unei rate de distribuire a dividendelor de 41,5%, în linie cu politica noastră de dividende”, a mai transmis Elisabeth Stadler.

În România, profitul brut obţinut de cele trei companii ale VIG, Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă a ajuns la 14,2 mil. euro la finalul anului 2020, de la o pierdere de 101,8 mil. euro la finalul anului 2019. Rata netă combinată a ajuns la 99%, cu 1,9 puncte procentuale mai mică în 2020, faţă de 2019.

Rezultatul fianciar al VIG a fost de 596 mil. euro la finalul anului 2020, cu 41% sub nivelul din 2019. Grupul avea la finalul anului 2020 o rată preliminară de solvabilitate de 235%.

La finalul lunii noiembrie 2020, VIG a semnat acordul de achiziţie a operaţiunilor din Europa de Est ale asigurătorului olandez Aegon, făcând astfel un pas important către extinderea în regiunea Europei Centrale şi de Est, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii VIG.

 

“Suntem foarte încântaţi că am ajuns la un acotrd cu Aegon şi suntem convinşi că suntem partenerul potrivit pentru preluarea a aproximativ 15 companii din Ungaria, Polonia, România şi Turcia. Pachetul include companii de asigurări, societăţi de administrare a fondurilor de pensii private, o companie de administrare a activelor financiare şi companii de servicii care completează foarte bine şi consolidează portofoliul nostru existent pe aceste pieţe. Ne aşteptăm ca finalizarea tranzacţiei să aibă loc în a doua jumătate a anului 2021”, a mai transmis Elisabeth Stadler.

 

Tranzacţia este condiţionată de obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor de reglementare şi de concurenţă. Achiziţia companiilor Aegon este a doua ca marime din istoria extinderii VIG, după preluarea companiilor de asigurări ale Erste Group în urmă cu 13 ani. Pe baza datelor pentru 2019, VIG se poate aştepta la prime de asigurare suplimentare de 600 mil. euro, active de aproximativ 5 mld. euro adminsitrate în fonduri de pensii private şi aproximativ 4,5 mil. de clienţi noi.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO