Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Analiştii financiar-bancari estimează că rata anuală a inflaţiei va coborâ în februarie la 2,5%

Rata anuală a inflaţiei va coborâ în februarie la 2,5%, nou minim istoric, de la un nivel de 2,75% pe an atins în ianuarie, rezultă din media estimărilor membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR).

Opiniile exprimate de către membri AAFBR în cadrul unui sondaj intern indică estimări pentru rata anuală a inflaţiei între 2,1% şi 2,9%. Institutul Naţional de Statistică va anunţa luni rata inflaţiei pentru luna februarie.

Pentru finele anului 2012, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează rata anuală a inflaţiei la 3,7% estimările oscilând între 2,9% şi 4%. La finalul anului 2013, rata anuală
a inflaţiei s-ar putea situa la 3,5% (estimările variază între 3% şi 4,5%).

Principalii factori inflaţionişti din următoarele 12 luni ar putea fi producţia agricolă internă, ajustarea preţurilor administrate (în special energie) şi cotaţia internaţională a petrolului. Aceştia ar putea fi contrabalansaţi de o serie de factori dezinflaţionişti, cei mai des identificaţi de către membri AAFBR fiind deficitul de cerere agregată şi aşteptările inflaţioniste ale consumatorilor.

Dobânda de politică monetară ar putea fi redusă la 5,25% în luna martie 2012 (estimările variază între 5% şi 5,5%). În luna decembrie 2012, dobânda de politică monetară s-ar putea situa la nivelul de 5% conform răspunsurilor la acest sondaj (estimările variază între 4,5% şi 6%).

Valoarea prognozată pentru luna decembrie 2013 este de 4,75%, iar intervalul de variaţie a răspunsurilor este acelaşi (între 4,5% şi 6%).

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale peste 50 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.