Bănci și Asigurări

ANAF va organiza o întâlnire cu operatorii economici pe tema caselor de marcat electronice

ANAF va organiza o întâlnire cu operatorii economici pe...

Autor: Bianca Ciocotisan

11.10.2018, 11:18 186

ANAF va desfăşura o întâlnire cu operatorii economici, vineri, 19 octombrie 2018, la sediul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti,  pentru a-i informa care sunt facilităţile caselor de marcat, dar şi despre obligaţiile şi termenele, anunţă un comunicat al Autorităţii.

„Operatorii economici care au obligaţia de a utiliza case de marcat electronice fiscale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aşteptaţi în strada Dimitrie Gerota nr. 13, sector 2, sala 319, etaj 3, iar specialiştii ANAF vor răspunde la întrebările legate de tema sesiunii de asistenţă”, spune ANAF.

Agenţia anunţă că înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, iar cei interesaţi pot completa formularul de contact de pe pagina web a Agenţiei. „Reamintim că pe site-ul www.anaf.ro, a fost actualizat recent Ghidul cu privire la înregistrarea informaţiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum şi la emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare - în etapa preoperaţionalizare registru”, anunţă Agenţia.

La sfârşitul lunii septembrie, ANAF a transmis că documentele necesare solicitării şi atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spaţiului Privat Virtual. „Prin intermediul formularului C801 se poate solicita emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare pentru mai multe aparate de marcat electronice fiscale în vederea instalării în mai multe zone geografice”, anunţa atunci Agenţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO