Dorinţa declarată de politicieni de a asigura condiţiile ca populaţia să beneficieze de un cost accesibil al creditului nu poate fi realizată prin instituirea unor măsuri fiscale intempestive fără studiu de impact şi în afara unei strategii fiscal-bugetare coerente, abordarea OUG 114/2019 îndepărtându-se flagrant de soluţiile fezabile propuse de stiinţa şi practica economică, au atras atenţia companiile membre ale AMCHAM România.
”Lipsa de predictibilitate şi calitatea precară a politicilor publice sunt distorsiuni agravate care afecteaza susbstanţial mediul de afaceri. În contextul în care predictibilitatea politicilor publice este îndoielnică şi asistăm la instituirea unor măsuri cu impact semnificativ asupra economiei naţionale, în absenţa unui proces coerent de consultare publică, în contextul în care independenţa şi credibilitatea BNR şi a politicii monetare sunt supuse unor atacuri sistematice, incertitudinea cu privire la evoluţiile economice creşte exponenţial. Această creştere percepută a riscului de a face afaceri în România se reflectă inclusiv în costurile creditului”.
Membrii Amcham au explicat că, potrivit metodologiei de calcul a ROBOR publicate de Banca Naţională a României (BNR), acest indicator se calculează luând în calcul cotaţiile oferite de 10 instituţii financiare active pe piaţa locală şi care îndeplinesc anumite criterii legate de participarea în respectiva piaţă.
Din punct de vedere tehnic, nivelul ROBOR este determinat ca o medie aritmetică a cotaţiilor oferite de participanţii la această piaţă într-un interval de timp precizat de reglementare şi eliminând valorile extreme din calculul mediei aritmetice.
Astfel de uzanţe de calcul ţin de practici statistice consacrate pe pieţe financiare deschise, cu menţiunea că în alte ţări metodologia şi responsabilitatea publicării indicilor de referinţă aparţin participanţilor la piaţă pe baza unui proces de autoreglementare.
În România, în schimb, metodologia este stabilită de către Banca Naţională, care deţine şi responsabilitatea publicării indicilor ROBID şi ROBOR, chiar dacă tehnic informaţiile primare sunt agregate şi calculul efectiv al acestor indici este efectuat de un organism terţ desemnat, care aplică standardele metodologice agreate.
”Într-un context economic în care Guvernul şi-a crescut permanent nevoile de finanţare curentă în ultimii ani este natural ca presiunea pe costul banilor să crească, influenţând prin urmare în sens ascendent şi costul creditelor aferente sectorului privat. De altfel, mecanismul prin care Guvernul absoarbe din piaţă cu precădere creditul disponibil în defavoarea celorlalţi participanţi din piaţă poartă denumirea de “crowding out effect” în literatura economică şi descrie stimularea excesivă a finanţării datoriei publice în detrimentul celei private”, se precizează în cominicatul Camerei de COmerţ Americane.
Aceste efecte secundare ale modului lax de gestionare a politicii fiscale asupra economiei româneşti în ansamblu sunt îndeobşte foarte puţin abordate în dialogul public actual.
Inflaţia este un indicator semnificativ care determină valoarea costului creditului. Inflaţia în România a avut o dinamică accelerată în ultimii ani, pe fondul unor politici fiscale pro-ciclice si al creşterilor salariale necorelate cu productivitatea muncii.
”Este important ca Guvernul să pună accentul pe investiţii atât publice, cât şi private, pe dezvoltarea sistematică a capitalului în toate formele sale, precum şi pe fundamentarea activă a avantajelor competitive ale economiei naţionale. Aceste concepte generează priorităţi de reglementare şi dezvoltare pentru perioada următoare. Astfel, dezvoltarea capitalului intangibil, a celui uman, a pieţelor financiare, ca infrastructuri esenţiale pentru atragerea capitalului străin şi potenţarea alocării productive a celui naţional, reorientarea structurii cheltuielilor publice către alocări productive şi încurajarea economisirii sunt câteva exemple de astfel de priorităţi”.
