Bănci și Asigurări

Allianz-Ţiriac a înregistrat prime subscrise de peste 1 mld. lei după 9 luni din 2020 şi un profit operaţional de 124 mil. lei, în creştere cu 25%

Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac: Am remarcat un interes mai mare pentru protejarea vieţii şi sănătăţii, urmat de acţiune prin închierea unei asigurări.

Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac: Am remarcat un interes mai mare pentru protejarea vieţii şi sănătăţii, urmat de acţiune prin închierea unei asigurări.

Autor: Mircea Nica

09.12.2020, 00:04 297

♦ Profitul operaţional al asigurătorului a crescut cu 25% în primele nouă luni din 2020, ajungând la circa 124 mil. lei ♦ Asigurările de viaţă au înregistrat la Allianz-Ţiriac o creştere de 20% la finalul primelor nouă luni din 2020.

Allianz-Ţiriac, al doilea cel mai mare asigurător din piaţa locală, a terminat primele nouă luni din 2020 cu un volum al primelor brute subscrise de peste 1 mld. lei, cu 2,5% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor transmise de companie.

„Dincolo de efec­te­le negative în plan me­dical, social şi eco­no­mic, pande­mia COVID-19 a adus şi schim­bări pe care am reu­şit să le capi­talizăm şi să îi ajutăm pe cli­enţii noştri să pro­te­jeze ceea ce con­tează pe ei. Locu­inţa a de­venit mai mult decât spaţiul de relaxare şi petrecere a timpului cu familia, a devenit principalul scut de protecţie îm­potriva noului co­rona­virus şi a bene­ficiat de mai multă atenţie, inclu­siv prin asigurare. Tot­odată, am re­mar­cat un in­teres mai mare pen­tru pro­te­ja­rea vieţii şi sănătăţii, ur­mat de acţiune prin înche­ierea unei asigurări. Aceste ten­dinţe sunt îmbu­cu­ră­toare, fiind sem­nalul că avem capacitatea de a re­duce mai ra­pid deca­lajul de pro­tecţie fi­nanciară“, a transmis Virgil Şon­cu­tean, CEO al Allianz-Ţiriac.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO