Bănci și Asigurări

Afacerile din comerţ au crescut în primele patru luni din 2019 cu 8,1%, după majorarea vânzărilor de produse nealimentare şi de carburanţi cu circa 10%

Afacerile din comerţ au crescut în primele patru luni...

Autor: Roxana Rosu

06.06.2019, 00:05 140

Afacerile din comerţ au crescut în primele patru luni ale anului cu 8,1%, pe fondul majorării vânzărilor de produse nealimentare, cu 10,4%, de carburanţi, cu 10,1%,  şi de alimente, cu 4,7%, arată datele INS.

Ajustat la numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comerţul a avansat cu 8%. Ritmul este uşor mai lent decât în perioada ianuarie-martie, când afacerile din domeniu au urcat cu 8,4%. În luna aprilie 2019, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 3,6%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 0,2%.

Faţă de aprilie 2018, avansul a fost de  7,1%, brut, şi 6,8%, ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Creşterea a fost susţinută de majorarea vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+9,0%), de produse nealimentare (+7,1%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+4,0%).

 

Andrei Rădulescu, Banca Transilvania: Consumul privat, principala componentă a PIB, va creşte în 2019 cu 5,3% şi se va tempera în 2020-2021 la 5%

Consumul privat, principala componentă a PIB, va creşte în 2019 cu 5,3%, ritm apropiat de cel de anul trecut, urmând ca avansul să se tempereze la 5% în 2020 şi 2021, evoluţie susţinută de continuarea tendinţei de majorare a venitului real disponibil al populaţiei şi fiscalizarea mai activă, este de părere Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania. Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat ieri datele cu privire la dinamica comerţului cu amănuntul (barometru pentru consumul privat) în aprilie şi primele patru luni ale anului curent. Statisticile indică o ajustare lunară şi o decelerare a dinamicii anuale, evoluţie determinată de creşterea gradului de prudenţă la nivelul consumatorilor, pe fondul semnalelor de maturitate din piaţa forţei de muncă, nivelului ridicat al inflaţiei şi perspectivelor de creştere graduală a costurilor de finanţare.

În dinamică an/an volumul vânzărilor din comerţ a decelerat de la 8,7% în martie la 7,1% în aprilie, cel mai slab ritm din decembrie 2018.

Această evoluţie a fost determinată de temperarea dinamicii anuale pentru vânzările de carburanţi (de la 18.4% în martie la 4% în aprilie) şi pentru vânzările de bunuri nealimentare (de la 11.8% în martie la 7.1% în aprilie).  Pe de altă parte, dinamica anuală a vânzărilor de bunuri alimentare/băuturi/tutun a accelerat de la 0.6% în martie la 9% în aprilie (cel mai ridicat nivel din martie 2018). 

În primele patru luni din 2019 volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul s-a majorat cu 8.1% an/an, evoluţie susţinută de climatul pozitiv din piaţa forţei de muncă şi din piaţa creditului.

”Dinamica vânzărilor din comerţul cu amănuntul s-a situat sub ritmul potenţial pentru a noua lună la rând în aprilie, evoluţie care confirmă maturitatea ciclului economic post-criză”, comentează Andrei Rădulescu.

 

roxana.rosu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO