Unsprezece ţări (Belgia, Germania, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Spania) au format, în 1999, Zona Euro a Uniunii Europene. Lor li s-a adăugat în 2001 – după o pauză pentru un surplus de pregătire –, Grecia. Toate aceste 12 ţări au introdus moneda unică. Lor li s-au adăugat, în 2008, Cipru şi Malta.
Din fostul contingent comunist, încă cinci ţări, Slovenia în 2007, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia în 2014 şi Lituania în 2015, au trecut dincolo de graniţa de sistem, intrând în cel mai râvnit club european. Au primit ştampila pentru Zona Euro. Nu întâmplător sunt, toate cinci, ţări mici. Unele foarte mici. Populaţiile lor, laolaltă, abia însumează jumătate din populaţia României. Aşa că nu au pus în joc mari probleme de adaptare la un regim de înaltă competitivitate.
Probleme grele ridică ţările cu populaţii ceva mai numeroase. Cele care, deşi intrate în Uniunea Europeană, nu au adoptat încă moneda euro: Bulgaria, Cehia, Marea Britanie (încă e membră a UE), Polonia, România, Suedia, Ungaria. Lor li se adaugă Danemarca şi Croaţia, ţări având fiecare o populaţie ce adună în jur de un sfert din populaţia României. Probleme încă nesoluţionate au pieţele mari. Polonia, bunăoară, unica ţară europeană care n-a avut recesiune, accelerează pregătirile, dar... nu face publică data aderării la euro. Iar România, ţara cu piaţa cea mai mare din regiune, după cea a Poloniei, a anunţat de asemenea că a renunţat la fixarea unei date de aderare. Pe de altă parte, Cehia, cu economia ei competitivă, nu se grăbeşte să adopte euro, deşi ar fi primită cu braţele deschise. Marea Britania şi Danemarca au dispensă iar Suedia a făcut un referendum şi aderarea a fost respinsă.
Aşadar, aderarea României e inevitabilă. Problema e când şi nu dacă. Cât priveşte învinuirea publică adusă Băncii Naţionale, că ar trage de timp şi s-ar strădui să amâne pentru mulţi ani de aici înainte aderarea, e absurdă. Căci decizia va fi politică iar Banca Naţională va avea doar conducerea tehnică. Acesta e argumentul logic. Dincolo de logică, este de reţinut faptul că de ani buni Banca Naţională s-a înhămat în efortul de a trage ţara către Zona Euro. De altfel, BNR este singura autoritate care a organizat un comitet euro cu acţiuni susţinute, la reuniunile acestui comitet participând reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Externe şi ai Comisiei Naţionale de Prognoză.
Mai mult, ideea dominantă la Banca Naţională, în această direcţie, este că istoria ne poate aduce surprize mari şi că nu este exclus să ne trezim într-o împrejurare care să grăbească aderarea ţării la Zona Euro. Şi ar fi dramatic ca o atare împrejurare să ne găsească nepregătiţi.
În toţi cei 27 de ani de după decembrie 1989, BNR a avut – şi are în continuare – un program de pregătire pentru un loc demn al României în sistemul european. Mai întâi, a făcut să avanseze liberalizarea cursului valutar. După care a urmat convertibilitatea de cont curent a leului. A fost deschisă piaţa creditului. A început să vină capital. Banca Naţională şi-a făcut rezervă cumpărând valută de pe piaţa internă. La început dolari, pe urmă euro. Treptat, s-a ajuns la un proces de însănătoşire a monedei naţionale. A fost desăvârşită convertibilitatea de cont curent a leului, principalul avantaj fiind creşterea de câteva ori a rezervei valutare. De peste graniţe, an de an – între 2004 şi 2008 – valuta venea în flux continuu. În jur de 20 de miliarde de euro anual. Mai cu seamă după ce, în septembrie 2006, România a desăvârşit liberalizarea contului de capital, proces ce a deschis drumul intrării ţării în Uniunea Europeană. Totodată, au fost stabilizate pieţele monetară şi valutară. Economia a luat avânt. PIB-ul a crescut ani la rând. Inflaţia a fost adusă sub control. Iar societatea românească este deschisă în faţa perspectivei că euro ar putea fi propria noastră valută şi a îmbrăţişat proiectul. Criza însă – pe fondul pierderilor de teren ale monedei euro – a produs o mare descurajare. Dar crizele vin şi trec. Se stinge şi criza asta. PIB-ul a căpătat viteză. Dar trebuie să-i asigurăm consolidarea prin sustenabilitate.
