(auxiliar)

Producătorul de tablete Visual Fan Braşov estimează o creştere cu 20% a afacerilor în acest an

În 2011, afacerile producătorului de tablete şi telefoane dual SIM Allview au scăzut cu 4%, de la 9,19 milioane de lei, iar profitul a fost de aproape 270.000 de lei.

"Cantitativ, Visual Fan a vândut mai mult, dar valoric am fost sub anul 2010 din cauza reducerii preţurilor de vânzare. Pentru acest an, obiectivul nostru este creşterea afacerilor cu peste 20% faţă de 2011. Cererea de tablete este în continuă creştere şi mă aştept ca vânzările de tablete la nivelul României să atingă 160.000 de unităţi. Pe acest segment de piaţă avem o cotă de 25%. În 2011, am vândut 6.200 de tablete şi în acest an ne-am propus să comercializăm 40.000 de tablete. Deja ne apropiem 20.000 de bucaţi", a spus Peticilă.

Produsele vândute de Visual Fan sunt asamblate în China, firma din Braşov ocupându-se de partea de software pentru funcţionarea terminalelor, comercializare şi suport tehnic.

El a adăugat că se aşteptă ca şi vânzările de telefoane dual SIM să crească, evoluţie susţinută de cererea venită din partea persoanelor care deţin două abonamente sau cartele de telefonie mobilă.

"Estimez că în acest an vom vinde 12-15.000 de unităţi de telefoane smartphone dual SIM. La nivelul pieţei, vânzările de telefoane smartphone din acest an se vor situa în jurul a 900.000 de unităţi", a mai spus şeful Visual Fan.

Potrivit lui Peticilă, Visual Fan vinde şi pe pieţele externe, în special în Olanda, Spania şi Germania, ponderea veniturilor din afara României reprezentând între 10 şi 15% din totalul cifrei de afaceri.

Firma a fost înfiinţată în anul 2002 şi are ca obiect de activitate producţia şi distribuţia de telefoane mobile dual SIM, tablete, notebook-uri şi alte produse electronice.

Din aprilie 2004, toate produsele companiei sunt comercializate sub marca proprie Allview.

În 2007, firma a adăugat în portofoliu sistemele GPS de navigare, iar un an mai târziu, în urma unei analize a gradului de penetrare a telefoniei mobile în rândul populaţiei, managementul Visual Fan a luat decizia să intre pe piaţa telefoanelor mobile dual SIM.

În decembrie 2010, portofoliul Visual Fan a fost extins cu o tabletă PC sub denumirea AllDro. Visual Fan a lansat, miercuri, două telefoane smartphone dual SIM.

Peticilă a spus că, până la finele anului, Visual Fan va lansa noi modele de tablete şi telefoane smartphone dual SIM.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma este deţinuta integral de Camelia Cotuna, sora lui Lucian Peticilă.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.