Bănci și Asigurări

Erste Group şi-a majorat participaţia la BCR la 93,27% în urma ofertei pentru acţionarii minoritari

Erste Group şi-a majorat participaţia la BCR la 93,27% în urma ofertei pentru acţionarii minoritari

Autor: Monica Juganaru - Mediafax

05.06.2012, 12:11 790

Oferta s-a încheiat pe 25 mai, preţul oferit pe acţiune deţinută de acţionarii minoritari fiind de 1,09 lei.

Operaţiunea viza achiziţia unui pachet de 0,365% din titlurile BCR. Banca austriacă a cumpărat însă 0,23% din acţiuni, respectiv 34,5 milioane de unităţi.

"Rata de acceptare foarte bună (60,54%) arată că acţionarii minoritari au considerat oferta ca fiind corectă şi atractivă. Investiţia totală realizată de Erste Group prin această ofertă însumează aproximativ 8,4 milioane euro şi reconfirmă angajamentul Erste Group faţă de BCR şi piaţa din România", potrivit unui comunicat transmis marţi de bancă.

Banca menţionează în comunicat că scrisorile de acceptare din partea acţionarilor care vor fi primite în săptămânile următoarele vor fi de asemenea luate în considerare.

"Erste Group se angajează să lanseze o nouă ofertă pentru a răscumpăra acţiunile deţinute de acţionarii minoritari persoane fizice ai BCR în următoarele 12 luni, potrivit aceleiaşi formule de calcul şi luând în considerare preţurile de la acel moment", potrivit sursei citate.

Preţul ofertei, de 1,09 lei, a fost stabilit în funcţie de valoarea contabilă a BCR înmulţită cu preţul/multiplul contabil BRD plus o primă de 50%.

Erste a lansat la 6 februarie o ofertă prin care vizează achiziţia unui pachet de 0,365% din titlurile BCR, pentru care urma să plătească peste 62 milioane lei (14,1 milioane euro).

Oferta trebuia să se încheie iniţial pe 24 februarie, însă a fost prelungită, prima dată, până pe 30 martie, iar ulterior pentru 25 mai.

Preţul ofertei este apropiat de cel acordat anul trecut SIF-urilor şi de cel din 2010 într-o altă ofertă de cumpărare adresată angajaţilor BCR.

Oferta recentă este a treia pe care grupul austriac o face acţionarilor minoritari ai BCR, după cea derulată la finele anului 2006, imediat după privatizarea băncii, şi cea din septembrie 2010.

În 2006, Erste le-a propus salariaţilor BCR un preţ de 6,5 euro pentru o acţiune sau posibilitatea de a primi în schimb acţiuni la grupul austriac (o acţiune Erste pentru şase acţiuni BCR).

În septembrie 2010, Erste a propus un preţ de 14,03 lei/titlu, însă atunci valoarea nominală era de 1,3 lei/acţiune. În aprilie 2011, valoarea nominală a fost redusă la 0,1 lei/acţiune, iar numărul de titluri a fost multiplicat cu 13, astfel că dacă Erste ar fi oferit în acest an aceeaşi valoare din 2010, preţul ar fi fost de aproape 1,08 lei/acţiune.

Anterior ofertei, printre acţionarii minoritari ai BCR se regăseau în special angajaţi sau foşti salariaţi ai băncii, dar şi casa de brokeraj Actinvest, firmele Carina Import Export şi Milord Impex şi fondul de investiţii Certinvest Dinamic.

SIF Oltenia, singura societate de investiţii financiare care nu a vândut tiluri BCR, are aproape 6,59%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO