Autostrazi

Ministrul Cuc: Capetele autostrăzii Sibiu – Piteşti vor fi licitate pentru proiectare şi execuţie

Ministrul Cuc: Capetele autostrăzii Sibiu – Piteşti...

Autor: Cristina Cazacu

03.03.2017, 17:33 464

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, în conferinţă de presă, la Piteşti, că prioritar rămâne Coridorul IV Paneuropean, care include şi secţiunea de autostradă Sibiu – Piteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Coridorul IV, care include şi secţiunea de autostradă Sibiu- Piteşti este prioritar pentru noi. În momentul de faţă, acest tronson este în stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate . Avem bani pentru proiectul de studiu de fezabilitate. (..) În cursul acestui an, până la sfârşitul lunii iulie, vom putea demara procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie a capetelor de autostradă, secţiunea 1 şi 5. Nu se pune problema de finanţare a acestor proiecte. Vor avea sumele necesare. Ne-am asumat ca acest coridor să fie închis până la sfârşitul mandatului”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai afirmat că alte proiecte despre care a discutat cu reprezentanţii autorităţilor locale din Piteşti au fost Transfăgărăşanul şi autostrada Piteşti – Craiova.

„Un alt obiectiv foarte important de care m-am asigurat şi vreau să-l văd că ajunge la îndeplinire şi are buget alocat este un alt tronson de autostradă, care se află şi în Argeş, şi anume autostrada Piteşti - Craiova. În discuţiile purtate azi (n.r. - vineri) în Argeş am subliniat faptul că trebuie să intervenim pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul. Un alt proiect despre care am discutat a fost mândria noastră, a României, Transfăgărăşanul, care este prins şi în programul de guvernare şi în alocarea bugetară. Am scos la licitaţie atât studiul de fezabilitate, cât şi proiectul tehnic, iar în urma realizării acestora vom scoate şi expertiza. Avem şi buget", a declarat ministrul Transporturilor.

Cuc a mai precizat, în acest context, că există un interes sporit ca Transfăgărăşanul să fie deschis mai multe luni pe an.

Ministrul Transporturilor a fost întâmpinat, la Piteşti, la sediul PSD, unde a susţinut conferinţa de presă, de protestatari, care au adus cu ei un steag şi o pancartă pe care scria „Guvernaţi pentru popor, nu în folosul hoţilor!” şi „ Rezist”. Jandarmii au asigurat zona, astfel încât protestul spontan să se manifeste fără incidente.

Ministrul Cuc a declarat că nu a fost deranjat de protestatari şi că dacă erau mai apropae s-ar fi dus să vorbească cu ei.

Ministrul a ajuns la Piteşti, vineri, pentru a se întâlni, la Consiliul Judeţean Argeş, cu primarii şi parlamentarii din judeţ. Ulterior, s-a deplasat la sediul PSD Argeş unde a susţinut o conferinţă de presă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO