Auto

World Mediatrans, o companie de transport din Timiş, în topul celor mai dinamice firme. „Anul acesta depăşim afaceri de 20 de milioane de euro.“

World Mediatrans, o companie de transport din Timiş, în...

Autor: Mirabela Tiron

23.11.2021, 00:07 4891

World Mediatrans, o companie de transport din Timiş, fondată în 1997 de  către Gabriel Lungu, a ajuns la afa­ceri de circa 70 mil. de lei anul trecut, în creştere cu 28% faţă de anul anterior, fiind una din cele mai di­na­mice 20 de companii din acest sector, potrivit unei analize a ZF.

„Am lucrat într-o companie de curierat în perioada 1992-1996 şi apoi am decis să pun bazele companiei World Mediatrans. Am început în 1997 ca agent cargo al Austrian Airlines, eram primul agent cargo din afara Bu­cu­reştiului al unei companii aeriene. Am devenit şi subcontractor al companiei de curierat UPS (pe atunci Romtrans)“, a spus pentru ZF antreprenorul Gabriel Lungu, fondatorul companiei, care are 170 de angajati.

Primul birou al companiei a fost deschis la Timişoara iar în prezent World Mediatrans are birouri în 23 de oraşe din ţară, depozite logistice în Timişoara, Arad, Bucureşti şi Oradea dar şi în străinătate, în Budapesta, Barcelona şi în Cehia (într-un oraş la graniţa cu Ger­mania). În 2012 în acţionariatul  World Mediatrans a in­trat compania DB Group România, membră a DB Group Spa Italia, care a preluat 50% din acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO