Auto

Wizz Air deschide o nouă baza operaţională la Milano. Pe ce rute vor mai putea călători pasagerii

Wizz Air deschide o nouă baza operaţională la Milano....

Autor: Cosmin Pirv, Mediafax

28.05.2020, 19:55 207

Compania Wizz Air a anunţat că deschide o nouă bază operaţională la Milano, unde vor fi alocate cinci aeronave Airbus A321. De asemenea, operatorul a anunţat 20 de rute noi, începând din luna iulie, de pe aeroportul din Milano Malpensa.

Baza operaţională de la Milano va fi cea de-a 29-a a companiei Wizz Air, care asigură zboruri din Italia din 2004, de când a atransportat peste 40 de milioane de pasageri.

„Cu experienţa furnizării de servicii de înaltă calitate la preţuri reduse în ultimii 16 ani, înfiinţarea celei mai noi baze Wizz Air, a 29-a bază, din Milano Malpensa, şi prin dublarea capacităţii sale în Lombardia, va genera mai multă creştere economică regiunii şi va crea peste 200 de noi locuri de muncă directe în cadrul companiei şi multe alte locuri de muncă în industriile asociate”, se arată într-un comunicat al companiei.

Cele cinci aeronave Airbus A321 care vor fi alocate bazei din Milano vor sprijini operaţiunile a 20 de noi rute către Londra Luton, Eindhoven, Fuerteventura, Gran Canaria, Mahon, Tenerife, Valencia, Atena, Corfu, Rodos, Santorini, Salonic, Zakynthos, Reykjavík, Lisabona, Porto, Pristina, Marrakech, Tallinn şi Tel Aviv, care se adaugă celor existante, totalizând 28 de destinaţii din Milano Malpensa în 2020.

„Reţeaua extinsă de 41 de rute Wizz Air din Lombardia – inclusiv 13 rute spre Bergamo – va sprijini turismul local, va aduce mai multă capital în regiune şi va conecta Milano cu destinaţii noi şi interesante de vacanţă şi de afaceri”, au mai transmis reprezentanţii companiei.

Compania aeriană a anunţat recent o serie de măsuri de igienă crescute, pentru a asigura sănătatea şi siguranţa clienţilor şi echipajului. Pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti, echipajul de cabină având şi mănuşi. Aeronavele sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală şi toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală.

„Fiecare pasager primeşte la intrarea în aeronavă şerveţele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achiziţiile de la bord se recomandă plata contactless. Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale de sănătate şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile premergătoare zborului online”, se mai arată în comunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO