Auto

Volkswagen recheamă maşinile “cu probleme” din Europa pentru actualizarea softului

Volkswagen recheamă maşinile “cu probleme” din...

Autor: Corina Mirea

03.02.2016, 18:28 1687

Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa şi din lume, care a fost subiectul unui amplu scandal început în toamna anului trecut pe tema “trucării” emisiilor de noxe pentru motoarele EA189, a început să lucreze din ianuarie la actualizarea softurilor de pe modelele afectate, potrivit unui anunţ făcut de grup.

Primele modele rechemate pentru schimbarea softului au fost cele cu motoare de 2,0 litri, în următoarele luni fiind programate motoarele cu capacităţi de 1,2 şi 1,6 litri, măsurile tehnice luate de Volkswagen fiind prezentate încă din luna decembrie Autorităţii Naţionale Germane pentru Transport Motorizat (KBA). În Europa, numărul autoturismelor Volkswagen afectate este de 8,5 milioane de unităţi, în timp ce la nivel mondial cifra ajunge la 11 milioane.

“Demararea rechemării ne aduce cu un mare pas înainte. Clienţii noştri obţin o soluţie tehnică bună pentru maşina lor şi pot fi siguri de implementarea rapidă a modificării”, a spus Herbert Diess, preşedintele Consiliului de Administraţie al mărcii Volkswagen autoturisme.

În România, VW a rămas cea mai bine vândută marcă pe importul de autoturisme şi în luna decembrie a anului trecut, cu un avans de 13% la 9.800 de unităţi, potrivit datelor Asociaţeii Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Procesul de actualizare a softului pentru modelele menţionate mai sus are loc pe mai multe grupe, modelele afectate fiind împărţite. Planul este ca, după ce KBA verifică şi confirmă măsurile propuse de Volkswagen, clienţii să fie contactaţi şi informaţi în privinţa rechemării. Ulterior, aceştia vor fi anunţaţi printr-o a doua scrisoare că pot stabili o programare cu un partener Volkswagen pentru a fi actualizat softul. Acest proces urmează să se desfăşoare pe întreaga perioada a anului 2016.

Actualizarea de soft este planificată pentru motoarele EA189 de 1,2 litri, 1,6 litri şi 2,0 litri. Timpul alocat manoperei va fi de sub o jumătate de oră, iar la motorul de 1,6 litri va fi montat adiţional un dispozitiv de rectificare a fluxului în conducta de admisie, timpul de lucru estimat inclusiv pentru actualizarea de soft fiind mai mic de 45 de minute.

“Rechemarea a început cu motorul 2,0 TDI de la Volkswagen Amarok, care, după instalarea noului soft de comandă a motorului respectă limitele solicitate pentru a îndeplini cerinţele normei de poluare Euro 5”, se arată în anunţul făcut de Volkswagen.

După rezolvarea problemelor ce ţin de emisie la modelele Amarok, urmează să fie rechemat modelul Passat.

“În doar câteva săptămâni vor urma alături de variantele modelului Passat şi alte modele cu motoarele 2,0 TDI afectate. Modificarea motoarelor afectate de 1,2 litri este

Planificată pentru finele celui de-al doilea trimestru. În încheierea rechemării, începând cu al treilea trimestru al anului, va avea loc implementarea pentru autovehiculele cu motor de 1,6 litri”, mai anunţă reprezentanţii Volkswagen.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO