Auto

Transportatorii vor prelungirea plafonării tarifelor RCA

Transportatorii vor prelungirea plafonării tarifelor RCA

Autor: Mediafax

10.05.2017, 00:00 104

Preşedintele FORT Augustin Hagiu a declarat ieri după o întâlnire cu miniştrii transporturilor şi finanţelor Răzvan Cuc şi Viorel Ştefan că a primit asigurări că problema RCA va fi rezolvată până pe 18 mai, dată la care expiră plafonarea tarifelor introdusă prin OUG în toamna anului trecut. 

„Concluzia este că rămânem pe marginea prăpastiei agăţaţi într-o promisiune şi un angajament ferm al guvernului cu privire la emiterea de către Parlament a raportului final joia viitoare pe legea RCA într-un format restrâns raportat amendamentelor depuse că tariful de referinţă rămâne în apanajul ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiară - n. red.), aşa cum am cerut încă de anul trecut şi nu va trece sub nicio formă la BAAR (Biroul Asigurătorilor Auto din România - n. red.), că bonus/malus va rămâne tot în apajanul ASF şi nu va trece sub nicio formă la BAAR, adică la o asociaţie profesională care deja ne sperie câte atribuţii primeşte şi care îi reprezintă pe asigurători într-un fel sau altul.

Riscurile sunt majore ca după 18 mai în condiţiile în care nu avem o lege care să intre în vigoare imediat tarifele să o ia razna”, a declarat preşedintele de onoare al Federaţiei Operatorilor Români de Transport Augustin Hagiu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO