Auto

Trafic intens pe DN1, Braşov-Bucureşti. Poliţiştii recomandă rute alternative

Trafic intens pe DN1, Braşov-Bucureşti. Poliţiştii...

Autor: Cosmin Pirv

25.10.2020, 14:27 60

Traficul este intens, duminică la prânz, pe DN1, atât pe sensul de mers către Braşov, cât şi pe cel spre Capitală, iar poliţiştii le recomandă şoferilor să folosească rute alternative.

Potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, este aglomeraţie pe sensul de urcare al DN1 Bucureşti-Braşov, fiind formată coloană în mişcare pe raza staţiunilor Buşteni, Azuga şi Predeal.

De asemenea, traficul este intens pe sensul către Bucureşti, pe tronsonul kilometric 138 - 132, de la limita cu judeţul Brasov până în staţiunea Buşteni.

Poliţiştii le recomandă şoferilor următoarele rute alternative pentru DN 1 Braşov - Ploieşti – Bucureşti:

- DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti - Bucureşti;

- DN 73 Râşnov – Câmpulung – Piteşti - Bucureşti;

- DN 73 Râşnov – Câmpulung – DN 72A – Târgovişte - Bucureşti;

- DN 71 Sinaia – Târgovişte – Bucureşti.

Şoferii sun sfătuiţi, de asemenea, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să respecte indicaţiile poliţiştilor din teren.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO