Auto

Test Auto ZF: Hyundai i40 facelift, replica sud-coreeană pentru Passat şi Mondeo

La aproape un an de când Ford a venit cu noul Mondeo, iar Volkswagen a surprins clasa medie cu noul Passat, ce dispune inclusiv de un nou motor diesel de 2,0 litri de 240 CP, Hyundai vine cu noul i40 facelift, varianta restilizată şi actualizată a modelului de clasă medie lansat în 2012.

La acea vreme modelul venea să înlocuiască vechea Sonata, însă acum i40 vine să consolideze poziţia brandului sud-coreean în lupta cu giganţii europeni.

Odată cu faceliftul i40 vine în premieră cu o transmisie automată cu şapte trepte şi două ambreiaje cuplată la motorul diesel de 1,7 litri şi 141 CP. În ceea ce priveşte manevrabilitatea automobilului aceasta este acum îmbunătăţită de sistemul Advanced Traction Cornering Control care frânează selectiv roţile pentru a simula un diferenţial cu tracţiune limitată.

În plus, la nivel tehnic maşina vine cu noi tehnologii în habitaclu precum un nou sistem multimedia pe care se pot instala aplicaţii şi conecta la internet prin WiFi dar poate deschide inclusiv fişiere video stocate pe un stick USB.

La exterior, noul i40 a beneficiat de o schimbare discretă atât în partea din faţă cât şi în cea din spate, cu faruri şi stopuri noi, un nou spoiler şi proiectare de ceaţă cu LED-uri.

În ceea ce priveşte sistemele de siguranţă, i40 vine cu sistem automat pentru faza lungă - Smart High Beam ce comută automat pe faza scurtă când detectează un alt automobil pe contrasens şi sistem de „citire” a indicatoarelor rutiere.

Preţul pentru modelul i40 cu dieselul de 1,7 litri, cutie automată şi echiparea Supreme Plus porneşte de la 26.540 de euro cu TVA sau 24.234 euro prin programul Rabla.

Echiparea include dotări specifice segmentelor superioare precum scaune ventilate şi încălzite, sistem multimedia cu navigaţie, volan încălzit – dotare utilă mai ales pe timp de iarnă şi cameră video pentru marşarier.

În timpul testului, derulat atât în traficul din Capitală cât şi pe drum naţional cu o bandă pe sens, consumul mediu indicat de computerul de bord a fost de aproximativ 6 litri/100 km, cu un minim de 5 litri/100 km în afară şi 8 litri/100 km în traficul aglomerat din Bucureşti.

 
 
 

Etichete: facelift,hyundai,passat

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.