Auto

Test Auto ZF: Ford Ecosport 1,0 Ecoboost 125 CP, maşina care va schimba Craiova

Ford Ecosport 1,0 Ecoboost 125 CP, maşina care va schimba Craiova. Galerie FOTO

Ford Ecosport 1,0 Ecoboost 125 CP, maşina care va schimba Craiova. Galerie FOTO

Autor: Bogdan Alecu, Drive Test

02.11.2015, 13:35 5937

Noul segment al SUV-urilor şi crossoverelor mici a luat prin surprindere piaţa auto europeană în ultimii ani. Segment „inaugurat” de Nissan cu modelul său Juke, continuat de Renault Captur şi Peugeot 2008, deveni unul tot mai competitiv pe măsură ce mai toţi jucătorii importanţi au lansat modele care să concureze pe acest „tronson”. Desigur, acest segment nu este unul complet nou, în condiţiile în care japonezii de la Suzuki, Daihatsu sau în trecut inclusiv Mitsubishi prin Pajero Pinin au încercat, dar fără succes, să lanseze acest trend şi în Europa. În prima jumătate a anului vânzările de SUV-uri mici a crescut cu 50% la aproape 550.000 de unităţi, adică aproape jumătate din cele ale segmentului compact, al doilea cel mai bine vândut la nivel european. Momentan miza pentru România este faptul că motorul de 1,0 litri Ecoboost ce echipează acest model este produs la Craiova.

La aproape cinci ani de când a fost lansat Juke şi doi de la Renault Captur, şi Ford s-a reorientat către SUV-urile mai mici după ce a plusat cu modele precum Mustang, sau noul Edge, model ce va concura în Europa cu Volkswagen Touareg.

Ecosport nu este un model complet nou pentru Ford, prima generaţie fiind lansată în 2003 în Brazilia, însă este un model complet nou pentru Europa. Chiar şi aşa, până în 2012 Ford a vândut în Europa modelul Fusion, un crossover de clasă mică, cu gardă la sol mărită şi proiectat pe platforma generaţiei interioare a Fiesta. La acea vreme însă, Ford a decis să scoată Fusion din gamă şi să lanseze în producţie B-Max, monovolumul de clasă mică asamblat la Craiova în prezent.

Cea de-a doua generaţie a Ecosport a fost prezentată iniţial în Europa în toamna anului 2012, în cadrul Salonului Auto de la Paris de la acea vreme, iar prima serie vândută oficial pe continent a fost în 2013, cu ocazia Champions League. Efectiv, vânzările au început anul trecut, dar numai pe cele mai mari cinci pieţe europene precum Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie şi Spania şi ulterior s-au extins. În prezent, maşina este comercializată pe 12 pieţe la nivel european inclusiv România.

Pentru piaţa europeană maşina este momentan produsă în India şi vine numai în versiune cu tracţiune faţă, nu şi integrală. O versiune 4x4 va veni ulterior. În 2017 este deja aşteptată versiunea restilizată a lui Ecosport şi este foarte posibil ca acesta să fie produs în România, la Craiova, alături de B-Max. Având în vedere că Renault Captur, cel mai bine vândut model din segment se îndreaptă anul acesta spre vânzări de 200.000 de unităţi, şi Ecosport, care ţinteşte spre top trei în segment ar putea puncta vânzări de peste 150.000 de unităţi, ce ar însemna o producţie de peste 200.000 de maşini anual la Craiova, luând în calcul şi B-Max.

La exterior Ecosport vine în două versiuni, cu sau fără roata de rezervă amplasată pe portbagaj. Dacă nu se optează pentru aceasta, atunci maşina va dispune numai de un kit de reparaţie, nu de o roată de rezervă. Ca design modelul vine cu acel aspect dur specific SUV-urilor, fie că în acest caz vin în imagini modele precum Daihatsu Terios, dar care vine şi cu liniile specifice strategiei de design a Ford.

La iterior se observă strategia Ford de a lua un model proiectat iniţial pentru pieţe emergente şi actualizarea sa la standardele aşteptate de europeni. Ecosport este acum mai bine antifonat şi prezintă materiale de calitate pe suprafeţele cu care pasagerii intră în contact, fie că vorbim de volan, scaune sau portiere. Din punct de vedere al tehnologiilor prezente, modelul pierde teren însă în faţa competitorilor. În timp ce Captur vine cu R-Link ce include sistem de navigaţie şi chiar funcţie de control al poluării aerului exterior, pentru început Ecosport nu va dispune nici măcar de sistem de navigaţie. Acesta va fi lansat în ianuarie 2016 alături de versiunea S-Line şi motorul 1,0 litri Ecoboost şi 140 CP. Din 2017, an în care Ecosport facelift se va produce cel mai probabil la Craiova, este de aşteptat ca micul SUV să vină cu toate sistemele actualizate, de la o notă de cinci stele la EuroNCAP, aşa cum are Suzuki Vitara, unul dintre concurenţii săi, în loc de cele patru din prezent, sistem multimedia Sync 2 în loc de Sync 1 şi sisteme de siguranţă la nivelul celor de pe Focus. Inedită este şi deschiderea portbagajului, care nu dispune de hayon care să se ridice, ci de o uşă culisantă, care se poate dovedi chiar mai practică - atunci când cilindrii hayonului îmbătrânesc, acestea nu îl mai ridică la înălţimea potrivită, în timp ce în acest caz nu apare această problemă.

În ceea ce priveşte designul interior, acesta aminteşte de Fiesta şi B-Max, însă calitatea materialelor este ceva mai „pactică”, adică sunt mai dure, însă mai uşor de curăţat. Pe de altă parte, materialele dure sunt amplasate în locuri unde nu intră în contact direct cu pasagerii, ceea ce atenuează impactul acestora. În ceea ce priveşte spaţiul interior, Ecosport poate transporta fără probleme patru pasageri, fiind mai mare şi mai confortabil decât Fiesta, iar cinci pot intra dar pe distanţe mai scurte. Portbagajul are este de 310 litri, peste nivelul clasei mici dar mai mic faţă de cel de 377 de litri dintr-un Renault Captur.

Ford se aşteaptă ca printre cele mai bine vândute motorizări pentru Ecosport să fie motorul Ecoboost de 1,0 litri şi 125 CP produs pentru acesta la Craiova de către Ford România, motiv pentru care şi flota de test era echipată exclusiv cu această motorizare.

În mers Ecosport este o adevărată surpriză. Dincolo de minusurile legate de echiparea specifică anului 2010, micul SUV se comportă la drum întocmai precum un Ford. Suspensia amortizează bine denivelările şi oferă o bună ţinută de drum în special pe drumuri sinuoase. Motorul se comportă întocmai precum pe Fiesta – răspunde rapid la acceleraţii şi este foarte silenţios. Şi tocmai că se comportă precum pe Fiesta, consumul se menţine la nivelul clasei mici, cu o valoarea medie de aproximativ 7 litri/100 km luâd în calcul un traseu care a inclus trafic urban, autostradă şi drum interurban cu o bandă pe sens în Germania.

Preţul de pornire pentru Ecosport cu motorul de 1,5 litri benzină 110 CP este de 17.850 de euro cu TVA. Pentru lansare americanii vin cu un discount de 1.650 de euro, un bonus de 750 de euro pentru cei care cumpără prin Rabla sau printr-un trade-in, iar alţi 1.500 de euro din Rabla, motiv pentru care preţul scade la 13.950 de euro cuTVA. Versiunea Trend include aer condiţionat, jante tablă de 16 inchi, proiectoare ceaţă, geamuri electrice, ESP, airbaguri frontale, laterale şi pentru genunchi şi volan din piele. Contra a 150 de euro se poate achiziţiona pachetul Trend care vine suplimentar cu radio CD, sistem Sync din prima generaţie, senzori de parcare spate şi jante aliaj.

Modelul cu motor 1,0 Ecoboost 125 CP are un preţ de plecare de 18.350 de euro cu TVA pentru versiunea Trend şi 19.850 de euro pentru cea de top Titanium. Dieselul de 1,5 litri şi 95 CP pleacă de la 19.350 de euro în echiparea Trend şi 20.850 de euro în cea Titanium.

Pe de altă parte, Ecosport vine într-o perioadă în care Opel Mokka şi Renault Captur, cele mai bine vâdute modele din segmentul său sunt deja pe piaţă de doi ani. Din acest motiv, în timp ce preţul de ofertă pentru Ecosport este de 13.950 de euro, cu Rabla şi discounturi, Renault vine cu un Captur la 10.750 de euro şi o echipare similară. De asemenea, promoţii similare sunt disponibile şi pentru Opel Mokka.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO