Auto

Test Auto ZF: 2.800 km cu Nissan Qashqai 1,5 dCi

Cum arată Nissan Qashqai 1,5 dCi după 2.800 km: Galerie FOTO

Cum arată Nissan Qashqai 1,5 dCi după 2.800 km: Galerie FOTO

Autor: Bogdan Alecu, Drive Test

25.08.2015, 18:28 2494

Un drum de mai multe mii de kilometri reprezintă o adevărată provocare atât pentru automobil, cât şi pentru cel de la volan. Iar aici totul contează, chiar şi cele mai mici detalii. Atunci când petreci la volan mai bine de opt-nouă ore, atât de drumuri naţionale, cu o bandă pe sens sau pe autostradă, orice detaliu care în aparenţă nu este important, devine foarte important. Din acest motiv spre exemplu, un crossover este mai indicat la un drum lung atât datorită poziţiei mai înalte la volan, cât şi a dimensiunilor roţilor, de cele mai multe ori mai mari decât un cazul unei compacte spre exemplu. În cazul lui Qashqai, acestea dispune în standard de anvelope215/65 R16, suficient de mari pentru a face faţă asfaltului din România dar şi traseelor de macadam.

Nissan Qashqai, prima generaţie s-a dorit a fi un concurent redutabil pentru VW Golf, dar care să fie disponibil nu doar cu un sistem de tracţiune integrală, ci şi cu o gardă la sol mai generoasă şi cu o imagine de crossover. La a doua generaţie, acum Qashqai este un concurent mai rafinat şi mult mai competitiv. Qashqai nu este acum doar o alternativă la un model compact, ci chiar la unul de clasă medie şi chiar un alt SUV compact.

Spre deosebire de alte modele, care păstrează elemente compune de la o generaţie la altă, Nissan a regândit complet maşina, pornind de la design exterior, mult mai elegant şi mai rafinat, la interior, performanţe, confort şi motorizări.

La exterior japonezii s-au inspirat dintr-un alt model cunoscut al gamei Nissan – modelul Murano, cel mai elegant şi performant SUV din portofoliul constructorului. Mai mult, şi noul X-Trail lansat anul trecut pe piaţa locală, a adoptat tot un design similar cu al lui Murano. Având în vedere faptul că şi la Audi avem o strategie similară, nu există o problemă în a avea mai multe modele cu trăsături asemănătoare.

Ce contează însă, este faptul că interiorul a fost complet restilizat. Mai mult, acum de la volan, Qashqai nu mai oferă impresia unui model compact, ci cea de un SUV, cu toate că dimensiunile sale exterioare rămân cele pentru un model de clasă C. În ceea ce priveşte spaţiul, acesta este mai generos, atât în faţă cât şi în spate, numărul spaţiilor de depozitare a crescut, iar calitatea materialelor utilizate s-a îmbunătăţit semnificativ. Tot aici trebuie menţionat faptul că noua generaşie dispune şi de o mult mai bună izolare fonică a interiorului.

Potrivit celor de la Nissan, scaunele sunt realizate după principiile NASA. Ce înseamnă acest lucru? Că sunt mai ergonomice şi mai confortabile decât unele „normale”. Acest lucru înseamnă că la un drum lung cel de la volan nu va resimţi un disconfort. În acest caz, automobilul a fost condus chiar şi pe o perioadă de peste 14 ore, fără dureri de spate.

În plus, tot la capitolul confort trebuie menţionat faptul că automobilul vine cu un nou sistem automat de stabilizare – Chassis Control, ce are funcţia de a frâna automat roţile atunci când se trece peste o de nivelare pentru a limita pe cât posibil balansul caroseriei, astfel încât maşina să aibă o suspensie moale şi confortabilă, dar care să permită şi un condus mai sportiv fără probleme. La prima vedere nu este important, însă pe drumurile sinuase de munte ale Greciei, acesta face diferenţa dintre un condus confortabil, şi unul mai puţin.

Un al doilea sistem ce vizează siguranţa se numeşte Safety Shield, sistemul integrat de asistenţă a celui de la volan. Acesta include frânare şi oprire automată la viteze urbane, avertizare în cazul unui impact iminent, sistem de detectare a oboselii celui de la volan, sistem de recunoaştere a semnelor rutiere, avertizare la schimbarea benzii de rulare fără semnalizare prealabilă, senzor pentru automobil în unghiul mort, parcare automată şi Around View Monitor – sistem de camere ce permite vizualizarea automobilului „de sus”.

Sistemul multimedia aminteşte puţin de cel de pe generaţia anterioară, însă este îmbunătăţit. În plus, displayul computerului de bord amplasat între ceasuri este similar cu cel întâlnit pe modele din segmentul premium.

Probabil cel mai impresionant element al noului model este motorul diesel de 1,5 litri dCi 110 CP. Este motorul care este disponibil pe gama Renault, dar şi pe modele Dacia însă Nissan şi-a adus contribuţia înainte de a-l pune sub capota modelelor sale. Rezultatul? Prima impresie este că sub capotă este cel puţin dieselul de 1,6 litri şi 130 CP. Motorul este cuplat la cutia de viteze manuală cu 6 trepte şi oferă performanţe foarte bune, mai ales că echipează un crossover de 1,4 tone, nu doar în ceea ce priveşte acceleraţia, ci în ceea ce priveşte reprizele. Iar acest lucru nu înseamnă un consum ridicat, ci dimpotrivă - unul redus. Oficial, Qashqai 1,5 dCi are un consum mediu de 3,8 litri/100 km. Această valoare poate fi atinsă, cu toate că la un condus normal, valoarea medie a fost de 5,4 litri/100 km – valoare foarte bună având în vedere faptul că vorbim despre un crossover. Valoarea a fost obţinută după un traseu de 2.800 km din care circa 1.000 km a reprezentat autostradă iar restul drumuri naţionale, drumuri de munte şi trafic urban.

Din păcate, cu dieselul de 1,5 dCi nu este disponibil sistemul de tracţiune integrală, acesta fiind disponibil numai cu cel de 1,6 litri. Chiar şi aşa, garda la sol generoasă va permite accesul pe drumuri de macadam.

Preţul de pornire pentru Qashqai este de 15.590 de euro cu TVA prin programul Rabla (cu primă de 1.500 de euro de la stat) pentru varianta de bază, Visia care include aer condiţionat, radio-CD cu mp3, sistemul Advanced Drive Assist, geamuri electrice faţă/spate şi poate ajunge la aproape 27.000 de euro pentru echiparea de top. Este mai scump decât un VW Golf, însă deja Qashqai joacă într-o ligă superioară. Dieselul de 1,5 litri pleacă de la 20.890 de euro cu TVA.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO