Caută doar în titlu
Auto

STV a achiziţionat 36 de autobuze cu norma de poluare minim Euro 3 pentru transportul public în Voluntari

Serviciul de Transport al oraşului Voluntari (STV) achiziţionează 36 de autobuze cu norma de poluare minim Euro 3. Cele 16 linii ale STC circlă şi în Bucureşti, unde, din martie, circulaţia autovehiculor cu norma de poluare sub euro 4 şi 5 este restricţionată.

Serviciul de Transport al oraşului Voluntari (STV) a publicat un anunţ pentru achiziţia a 36 de autobuze cu norma de poluare minim Euro 3, valoarea licitaţiei fiind de 2,5 milioane lei, conform anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Ofertele sunt selectate în funcţie de preţ, care trebuie să fie cât mai scăzut, consumul de carburant având doar o pondere de 10% în stabilirea punctajului.

Autobuzele trebuie să aibă o capacitate de cel puţin 75 de călători şi să faciliteze accesul persoanelor cu mobilitate redusă.

Cele 16 linii de transport ale STV circulă şi în Bucureşti, unde, de la 1 martie, maşinile sub Euro 4 vor plăti vinieta Oxigen, iar maşinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul oraşului.

Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021.

Potrivit unui amendament al acestui proiect, maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în Bucureşti de la 1 ianuarie 2022, iar pentru cele Euro 3 restricţia este valabilă din anul 2024.

De la prevederile taxei Oxigen au fost exceptate o serie de categorii de vehicule, printre care şi cele ale Societăţii de Transport Bucuresti STB.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.