Auto

Start-up-ul românesc Flow, primul sistem de trotinete electrice din Bucureşti, a fost lansat oficial în Cluj. Compania vrea să ajungă anul viitor în mai multe oraşe din România şi chiar alte ţări

Start-up-ul românesc Flow, primul sistem de trotinete...

Autor: Dragoş Dinu

19.09.2019, 20:18 1863

Start-up-ul românesc Flow, primul sistem de sharing de trotinete electrice din Bucureşti, ajunge la Cluj după ce compania a înregistrat până în prezent 80.000 de curse în Capitală la patru luni de la lansarea serviciului.

Serviciul de trotinete electrice urmează să fie extins săptămâna aceasta cu mai multe dockuri de încărcare în Cluj, în prezent existând trei astfel de staţii.

Compania şi-a propus să se extindă în următorul an în alte oraşe din România şi în alte ţări.

“Am încercat să fim cât mai accesibili şi să venim cu pachete cu bonusuri la fiecare achiziţie, astfel încât să se poată bucura cât mai multă lume de serviciul nostru. Scopul nostru este să îi îndemnăm pe oameni să lase maşina acasă şi să se bucure de un mijloc de transport alternativ mai uşor, ecologic şi care te ajută să economiseşti timpul petrecut în trafic. De aceea, avem în permanenţă echipe în teren care analizează traficul şi cererea şi plasează constant trotinetele în locurile aglomerate din oraş”, a spus fondatorul Flow, Bogdan Enoiu.

O trotinetă electrică este folosită în medie pe o distanţă de 16 kilometri, ceea ce conduce la o reducere a emisiilor cu până la 3.500 de grame de carbon per trotinetă, potrivit reprezentaţilor companiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO