Auto

Schneider Electric este gata să vândă "benzinării" electrice. Mai rămâne doar să apară şi maşinile pe curent electric

Schneider Electric este gata să vândă "benzinării" electrice. Mai rămâne doar să apară şi maşinile pe curent electric

Autor: Roxana Petrescu

23.04.2012, 12:27 422

Francezii de la Schneider Electric România spun că ei sunt gata să livreze primele staţii de încărcare pentru maşinile electrice, dar că sunt în aşteptarea lansării acestui tip de automobil în România.

"Noi deja putem să vindem aceste staţii de încărcare, aşteptăm însă pasul următor, apariţia maşinilor electrice în România", a declarat directorul general al Schneider Electric România, Saulo Spaolanse.

Renault România a încheiat anul trecut acorduri cu Electrica, Schneider Electric şi Siemens în vederea dezvoltării în parteneriat a infrastructurii necesare vehiculelor electrice în România. Acordurile au fost semnate în cadrul "Programului de Conectare a Vehiculelor Electrice - Parteneriat pentru o mobilitate cu zero emisii", iniţiat de Renault România.

"Discuţiile în cadrul acestui parteneriat progresează", a mai precizat Spaolanse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO