Auto

Schimbări în industria auto: Noile motociclete şi mopede comercializate în UE trebuie să îndeplinească standardul de mediu Euro 5

Schimbări în industria auto: Noile motociclete şi...

Autor: Mihai Gongoroi, Mediafax

06.01.2020, 16:43 185

Toate motocicletele noi şi mopede care vor fi omologate în scopul comercializării în Uniunea Europeană (UE) trebuie să îndeplinească, de la 1 ianuarie 2020, noul standard de mediu Euro 5, care înlocuieşte norma de poluare actuală Euro 4, informează luni Asociaţia Constructorilor Europeni. 

Unele segmente de nişă, adică motociclete enduro şi cele de trial, mopede cu trei roţi concepute pentru scopuri utilitare şi cvadricicluri uşoare, au primit o perioadă de tranziţie pentru conformare. Aceste motocicluri de nişă vor trebui să îndeplinească noile limite de emisii Euro 5 de la 1 ianuarie 2024, arată Asociaţia Constructorilor Europeni de Motocicluri (ACEM).

O altă schimbare importantă este introducerea progresivă a unui al doilea nivel de diagnoză cu care motociclul este echipat din construcţie (OBD), care permite identificarea avansată şi semnalizarea defecţiunilor, precum şi defectarea sistemelor de control al emisiilor.

"Din punct de vedere al ofertei, tehnologia vehiculelor a contribuit la îmbunătăţirea performanţei de mediu a motocicletelor. Investiţiile în cercetare şi dezvoltarea produselor au făcut posibil ca noile motocicluri să fie conforme cu standardul Euro 5", spune Antonio Perlot, secretarul general al ACEM.

Drept urmare, performanţele de mediu ale motocicletelor Euro 5 vor fi echivalente cu cele ale maşinilor Euro 6, mai arată asociaţia.

ACEM consideră că acestea sunt în concordanţă cu viziunea recentului Acord Verde European (European Green Deal) de a avea un transport mai puţin poluant, în special în oraşe şi în plus de a facilita participarea motociclurilor la sistemul de transport multimodal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO