Auto

Schimbare de strategie: Uber renunţă la visul de a construi propria maşină autonomă şi vinde divizia ATG către un startup susţinut de Amazon şi Sequoia, care atinge o evaluare de 10 mld. dolari

Schimbare de strategie: Uber renunţă la visul de a...

Autor: Alex Ciutacu

08.12.2020, 09:14 329

Americanii de la Uber Technologies au decis să vândă divizia de maşini autonome Uber Advanced Technologies Group (ATG), către startup-ul care dezvoltă vehicule autonome Aurora, au anunţat cele două companii luni seară, potrivit Reuters.

Tranzacţia ar trebui să ajute Uber Technologies să se îndepărteze de pierderi şi să facă un pas mai mare către profitabilitate.

Înţelegerea dintre cele două părţi arată că Uber cedează controlul ATG către Aurora, dar preia o participaţie de circaa 26% în startup-ul susţinut de Amazon şi de fondul de investiţii Sequoia.

Astfel, Uber va transfera cei 1.200 de angajaţi ai ATG către Aurora, care are în prezent 600 de angajaţi, şi va mai investi încă 400 de milioane de dolari. Aurora a fost evaluată la 2,5 miliarde de dolari în 2019, după o rundă de finanţare de 530 de milioane dolari condusă de fondul de investiţii Sequoia. După tranzacţia cu Uber, evaluarea Aurora ar creşte de patru ori, până la 10 miliarde de dolari.

În cadrul tranzacţiei, evaluarea ATG scade la 4 miliarde de dolari, după ce divizia a atras în 2019 o rundă de finanţare de 1 miliard de dolari de la un consorţiu de investitori care cuprinde Toyota Motor Corp şi SoftBank Group Corp. Finanţarea din 2019 îi dăduse diviziei de maşini autonome a Uber o evaluare de 7,25 miliarde de dolari.

CEO-ul Uber, Dara Hosrowshahi, va ocupa un loc în board-ul Aurora. În acelaşi timp, Eric Meyhofer, cel care a condus divizia ATG, va pleca din companie.

Startup-ul Aurora a fost fondat de trei executivi care au jucat în trecut roluri importante în programele de maşini autonome ale Google, Tesla, respectiv Uber.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO