Auto

Renault ajunge anul acesta la investiţii de 2 mld. euro în România

Renault va investi în România peste 2 miliarde de euro în acest an

Autor: Cristina Cuncea - Mediafax

28.03.2012, 12:39 786

Investiţiile Renault în România vor depăşi în acest două miliarde de euro, după ce grupul francez, proprietarul Dacia, a alocat pieţei româneşti, în perioada 2000-2010, circa 1,63 miliarde de euro, a declarat, miercuri, Radu Mavrodin, director executiv resurse umane Groupe Renault România.

"Grupul Renault a investit foarte mulţi bani în România din anul 1999 de când a intrat pe piaţă. O schimbare majoră a avut loc în anul 2004, după lansarea Logan, proiect în care foarte puţină lume credea. Orice coleg francez trimis în România în 2004 considera acest lucru o pedeapsă şi sfârşitul carierei. Lucrurile s-aau schimbat acum, toţi angajaţii din poziţii importante din grup îşi doresc să vină în România pentru a marca o etapă importantă în cariera lor", a spus Mavrodin la conferinţa "Profilul HR-ului în 2012", organizată de Ziarul Financiar.

El a arătat că în perioada 2000-2010 investiţiile Renult în România se ridică la 1,63 miliarde de euro, urmând ca la sfârşitul anului 2012 să depăşească 2 miliarde de euro.

"România este a doua ţară ca importanţă pentru grupul Renault. Grupul a contribuit cu peste 3% din PIB-ul României, având o cifră de afaceri anuală de 3 miliarde de euro pe an. Masa salarială a Groupe Renault în România este de 300 de milioane de euro pe an", a mai spus Mavrodin.

În decembrie 2011 preşedintele Traian Băsescu a declarat că Renault este una dintre cele mai stabile investiţii străine făcute în România şi a exclus relocarea producţiei în Maroc, pe viitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO