Auto

Producătorul de smartphone-uri Xiaomi a dat lovitura cu SU7, o maşină electrică premium la numai 29.844 de euro. În numai 24 de ore a primit aproape 90.000 de comenzi, iar acţiunile au crescut cu 16%

Sursă foto: Site-ul Xiaomi

Sursă foto: Site-ul Xiaomi

Autor: Ştefan Stan

07.04.2024, 14:55 6380

Acţiunile producătorului chinez de smartphone-uri Xiaomi, listate la Hong Kong, au crescut marţi cu până la 16%, după ce primul vehicul electric al companiei pare să fi înregistrat un succes timpuriu într-o industrie copleşită de concurenţă şi de un război al preţurilor, scrie FT. 

Xiaomi, cu sediul la Beijing, a dat startul vânzărilor mult-aşteptatului său vehicul SU7, la un preţ de pornire agresiv de 215.900 Rmb (29.844 dolari) la sfârşitul săptămânii trecute, urmărind să rivalizeze cu Tesla şi Porsche în segmentul premium al pieţei auto din China, o piaţă foarte disputată.

Xiaomi a declarat că a primit 88.898 de comenzi rambursabile pentru sedanul sport în primele 24 de ore, ceea ce analiştii Citi au considerat "impresionant".

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO