Caută doar în titlu
Auto

Prima naţionalizare în vremea coronavirusului: Guvernul Italiei va prelua operatorul aerian Alitalia

Guvernul italian a anunţat marţi că plănuieşte să renaţionalizeze operatorul aerian Alitalia ca parte dintr-un program economic de urgenţă ce vizează atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus, scrie site-ul publicaţiei thelocal.it.

Preluarea şi implicit salvarea companiei va costa contribuabilii italieni circa 600 de milioane de euro. Guvernul de la Roma a înfiinţat deja un comitet pentru managementul companiei.

Administraţia italiană condusă de prim-ministrul Giuseppe Conte a convenit luni un program de salvare pentru economia italiană în valoare de 25 de miliarde de euro ce ţinteşte ajutorarea gospodăriilor şi firmelor lovite de efectele economice ale epidemiei, care a ucis mai mult de 2.100 de oameni în Italia.

Ultimele detalii ale planului pentru salvarea economiei vor fi finalizate luna viitoare.

Alitalia va intra "sub controlul complet al ministerului pentru economie şi finanţe sau sub controlul unei companii deţinută în proporţie majoritară de stat", potrivit unei decizii a guvernului italian.

Compania s-a lovit în ultimii ani de o competiţie puternică din partea rivalilor săi low-cost, EasyJet şi Ryanair, cota sa de piaţă în Italia scăzând la 14% în 2018. Operatorul aerian a transportat doar 22 milioane de pasageri în acel an, mult sub cei 180 de milioane de pasageri transportaţi de Lufthansa.

Alitalia a iniţiat procedurile de faliment încă din 2017.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.