Auto

PNL propune amnistierea obligaţiilor fiscale calculate de ANAF pentru diurnele transportatorilor şi muncitorilor detaşaţi în străinătate

 PNL propune amnistierea obligaţiilor fiscale calculate...

Autor: Roxana Rosu

28.09.2021, 15:34 328

PNL a depus în Parlament un proiect de lege pentru amnistierea obligaţiilor fiscale ale transportatorilor şi muncitorilor deplasaţi în străinătate, calculate de Fisc ca urmare a reîncadrării sumelor reprezentând indemnizaţii şi diurne ca venituri salariale şi impozitarea lor.

Propunerea se referă la obligaţiile fiscale calculate de la 1 iulie 2015.

Proiectul de lege, care ar urma să fie discutat în regim de urgenţă în Parlament, mai prevede că ANAF va putea face reîncadrarea acestor indemnizaţii numai în baza constatărilor realizate Inspecţiei Muncii, prin care, potrivit legislaţiei în materie, natura acestora este stabilită ca venit din salarii sau asimilat salariilor.

Actul normativ a fost depus de deputatul liberal Gheorghe Pecingină şi-i mai are ca iniţiatori pe senatorul PNL Alina Gorghiu şi deputaţii liberali Bogdan Huţucă, Gheorghe Cristian Tuţă şi Tuidor Polak.

Diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de ANAF prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului şi plătite prin orice fel de mijloace, se restituie firmelor. Restituirea se face la cererea contribuabililor.

Termenul de prescripţie a dreptului de a cerere restituirea pentru sumele plătite la ANAF începe să curgă de la data intrării în vigoare a legii.

Potrivit proiectului, nu vor putea fi rambursate sumele pentru care instanţa a stabilit, prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, că sunt datorate bugetului general consolidat.

Proiectul de lege stabileşte şi un nou criteriu pentru limita indemnizaţiillor plătibile în străinătate, care se va încadra nu doar înplafonul a  2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, dar şi în limita a 3 salarii de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detaşare .

 Asociaţiile transportatorilor au anunţat că vor organiza un protest pe 29 septembrie la Bucureşti, printre nemulţumiri fiind şi problema impozitării diurnei, despre care afirmă că va duce la falimentul multor companii româneşti de transport rutier de marfă.

ANAF a derulat în acest an mai multe inspecţii la companiile din sectorul de transporturi, privind reîncadrarea diurnei ca venit salarial şi plata impozitelor aferente pe ultimii 5 ani, spun patronatele din transporturi.

 

 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO