Auto

Piata auto duduie: plus 53% la import in opt luni

Piata auto duduie: plus 53% la import in opt luni
24.09.2007, 19:09 15

Ritmul de crestere al importurilor de masini s-a temperat usor la nivelul primelor opt luni, pana la 53,2%, in comparatie cu rezultatele la sapte luni, cand ritmul de crestere atingea nivelul de 53,3%, potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autovehicule (APIA).
In acelasi timp, vanzarile de autovehicule noi au accelerat la nivelul primelor opt luni la aproape 26%, in comparatie cu cel de 23,3% in perioada ianuarie-iulie. Valoarea este insa sub nivelul de 41,7% inregistrat in 2005, an in care importurile au inregistrat o crestere de 75,5%.
Numarul automobilelor autohtone comercializate a incetinit ritmul de scadere, la 5% in primele opt luni, in comparatie cu cel de 7,1% in registrat in primele sapte luni.
Dacia ramane in continuare pe prima pozitie din punct de vedere al vanzarilor dupa opt luni, dar continua sa scada in preferintele cumparatorilor romani, pe masura ce importurile accelereaza puternic. Cel mai mare producator autohton de autovehicule a pierdut 1,3% din cota de piata in primele opt luni, scazand la 29%, cel mai redus nivel din piata de pana acum. Spre comparatie, la sfarsitul anului trecut, Dacia detinea o cota de 36,3% din volumul total de autovehicule comercializate pe piata interna.
Opel urca patru pozitii in clasamentul general al celor mai bine vandute autovehicule. Vanzarile de autoturisme ale diviziei germane a General Motors s-au apreciat la 2.212 in august, depasind cu aproape 100 de unitati pe cele ale Volkswagen.
Ford a inregistrat o crestere de aproape 60% in primele opt luni ale anului, in comparatie cu acelasi interval al anului trecut, in conditiile in care vanzarile din august au scazut cu 12,3% fata de iulie.
Constructorul american a lansat in aceasta vara pe piata locala cea de-a treia generatie a lui Mondeo, care a avansat dupa primele doua luni de comercializare pe cea de-a doua pozitie in clasamentul segmentului mediu din august cu 327 de unitati comercializate, depasindu-le cu peste 100 pe cele ale modelului Toyota Avensis, detinatorul locului doi la nivelul primelor opt luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO