Auto

O zi prin Munchen la volanul unui BMW i3 cu Range Extender. VIDEO

Autor: Bogdan Alecu

05.05.2015, 11:30 967

BMW a dorit să regândească complet ideea de automobil atunci când a proiectat i3, primul său automobil electric modern, pornind nu doar de la sistemul de propulsie, ci şi de la materialele utilizate pentru şasiu şi caroserie, producţia cât mai prietenoasă cu mediul, însă pe lângă producţie şi performanţe, importantă rămâne şi experienţa clientului care decide să achiziţioneze un BMW i3.

Special pentru a testa „experienţa” unui posesor de i3 am condus un BMW i3 echipat cu sistemul Range Extender (care include un motor pe benzină cu rol de generator) în Munchen, oraşul în care constructorul german îşi are sediul central.

Faptul că un automobil electric necesită neapărat o infrastructură specializată este doar parţial adevărat. Spre exemplu, în acest caz, călătoria cu i3 a pornit din parcarea subterană a unui hotel în care i3 a stat la încărcat peste noapte fiind alimentat într-o priză obişnuită. Dar la nevoie, în Munchen sunt deja peste 200 de staţii de încărcare pentru automobile electrice, spre deosebire de doar câteva în Bucureşti.

Datorită cuplului motor disponibil „de la zero” condusul în traficul urban este unul foarte plăcut deoarece maşina accelerează puternic şi liniar. Motorul electric nu dispune de cutie de viteze şi implicit nu există „întreruperi”, fie ele şi doar de câteva milisecunde, aşa cum se întâmplă în cazul transmisiilor automate ale constructorului bavarez.

În ceea ce priveşte structura maşinii, BMW i3 dispune de două module Life şi Drive, primul reprezentând celula pasagerilor realizată din CFRP – plastic ranforsat cu fibră de carbon, pentru a se obţine aceeaşi rigiditate ca în cazul utilizării unei structuri metalice, dar cu 30% mai uşoare şi modului Drive realizat din aluminiu. Mai mult, pentru prima dată computerul de bord permite celui de la volan să personalizeze traseul ales în funcţie de autonomia maşinii şi posibilitatea de a reduce consumul bateriilor, dar şi posibilitatea de a alege transportul intermodal - în funcţie de ora la care este efectuată o anumită călătorie, sistemul de navigaţie poate oferi informaţii cu privire la transportul în comun pentru a eficientiza călătoria. Mai mult, sistemul dispune de funcţia „Concierge” – cel de la volan poate suna un astfel de „consilier” ce îi poate recomanda anumite destinaţii, inclusiv parcări, iar destinaţia este automat preluată de sistemul de navigaţie. Un card SIM, disponibil standard la BMW i3, este cheia care permite accesul la serviciile BMW ConnectedDrive. Sunt oferite, de exemplu, servicii de navigaţie dezvoltate special pentru îmbunătăţirea mobilităţii electrice, alături de dotările familiare care includ facilitatea de informaţii Concierge Services şi funcţia Intelligent Emergency Call (apel inteligent de urgenţă). În plus, prin utilizarea terminalului smartphone, conducătorii pot utiliza aplicaţia BMW i Remote pentru a se putea conecta în orice moment cu automobilul. Funcţia de navigaţie pietonală dirijează conducătorul de la locul de parcare spre destinaţia finală şi invers, în timp ce BMW ConnectedDrive oferă - în premieră mondială - şi facilitatea unică de orientare pe traseu intermodal, care încorporează conexiunile de transport public local în planul călătoriei. Obiectivul acestei conectări inteligente oferă soluţia optimă de navigare în contextul traficul aglomerat de oraș.
Serviciile BMW ConnectedDrive, concepute special pentru BMW i, pun accentul pe aspecte ale navigaţiei şi gestiunii energiei. Range Assistant este activat atât pentru planificarea traseului, cât şi de-a lungul călătoriilor deja în curs de desfăşurare. Dacă destinaţia programată în sistemul de navigaţie este mai departe de autonomia maşinii, sistemul sugerează trecerea în modul ECO PRO sau ECO PRO Plus şi calcularea unui traseu mai eficient. în cazul în care conducătorul trebuie să realimenteze acumulatorul la o staţie publică de încărcare, este afişată o listă a celor disponibile în zonă. Sistemul de navigaţie de la BMW i3 dispune şi de o afişare dinamică a autonomiei, care furnizează conducătorilor informaţii foarte precise, actualizate dacă autonomia este suficientă pentru a ajunge la destinaţie şi, în caz afirmativ, câtă energie rămâne la finalul călătoriei. Toţi factorii care afectează autonomia sunt luaţi în calcul. Operaţiune este efectuată de un server BMW care trimite sistemului de navigaţie datele releventate prin intermediul cardului SIM instalat în maşină. Prezentată sub forma unei diagrame pe harta de pe monitorul central iDrive, autonomia poate fi citită cu mare uşurinţă.

Conexiunea între conducător şi automobil intră într-o altă dimensiune odată cu BMW i3. Aplicaţia BMW ConnectedDrive Remote pentru BMW i permite terminalelor smartphone să acceseze datele utile ale maşinii pentru planificarea călătoriei. Dacă BMW i3 este oprit la o staţie de încărcare sau la un panou BMW i, alimentarea cu energie poate fi gestionată prin smartphone, în timp ce aerul condiţionat sau funcţia de încălzire pentru pachetul de baterii pot fi şi ele activate de la distanţă. în plus, clienţii îşi pot folosi telefoanele pentru a trimite destinaţii către sistemul de navigaţie al automobilului. Aplicaţia arată conducătorului staţiile de reîncărcare (şi dacă sunt disponibile) şi poate stabili dacă maşina are suficientă energie pentru a ajunge la acestea. Afişarea limitei de autonomie pe ecranul telefonului este asemănătoare cu cea oferită de sistemul de navigaţie al automobilului.

BMW i3 este disponibil şi cu o gamă de alte sisteme BMW ConnectedDrive inovatoare de asistare a conducătorului, dezvoltate special pentru a îmbunătăţi confortul şi siguranţa în traficul urban. Printre acestea se numără Driving Assistant Plus, Parking Assistant, cameră pentru mers înapoi şi Speed Limit Info.

BMW i3 este propulsat de un motor electric de 170 CP şi 250 Nm şi o baterie de 22 kWh, care oferă o autonomie între 130 şi 200 km, în funcţie de modul de condus – Confort (130-160 km), Eco Pro Plus (160 – 200 km) – care însă opreşte aerul condiţionat. Utilizând sistemul Range Extender, reprezentat de un motor pe benzină în doi cilindri de 650 cmc de 34 CP care este utilizat doar pentru a încărca bateria, având un rezervor de nouă litri – iar cu acesta, autonomia maşinii creşte teoretic la 300 km. În realitate însă, dacă se merge normal, autonomia este de circa 200-250 km, luând în calcul şi benzina din rezervor. Cu ajutorul generatorului se poate inclusiv menţine constant nivelul bateriei, astfel încât, cu un motor pe benzină de 34 CP rezultă la roată o putere de 170 CP datorită motorului electric. Ce este surprinzător este că deşi i3 pare un automobil complet diferit faţă de ce oferă în gamă BMW, acesta se comportă întocmai cum te-ai aştepta – accelerează puternic, are o stabilitate foarte bună datorită bateriilor amplasate sub podea şi poate rula fără probleme pe autostradă cu 140-150 km/h. BMW i3 sprintează de la 0 la 60 km/h în aproximativ 3,7 secunde şi de la 0 la 100 km/h în 7,2 secunde şi în 7,9 secunde în cazul lui i3 Range Extender.

În plus, cu toate că la prima vedere i3 pare un automobil de oraş, nu foarte încăpător, patru adulţi pot lua loc la bord fără a simţi vreun disconfort, iar în portbagajul de 260 de litri poate acomoda fără probleme un set de bagaje.

Secretul comportamentului rutier vine de la distribuţia perfectă (50:50) a maselor şi un centru de greutate deosebit de jos. În plus, electromotorul montat în vecinătatea punţii spate propulsoare oferă caracteristici unice de performanţă pentru acest gen de sistem. Livrarea instantanee a puterii electromotorului, reglajul rigid al suspensiei, direcţia precisă şi diametrul de bracaj impresionant de mic (9,86 metri) reprezintă abordarea BMW în ceea ce priveşte electromobilitatea urbană.

Produsele şi serviciile BMW vor fi comercializate printr-un model de vânzări multicanal care va cuprinde dealeri autorizaţi BMW i, un centru de prezentare (Customer Interaction Center / CIC), precum şi o platformă online. Toate canalele de vânzări vor fi conectate integral, iar clienţii vor avea posibilitatea să-şi personalizeze întregul proces de cumpărare pentru a-şi satisface cerinţele. Unele pieţe vor introduce şi o forţă mobilă de vânzări, alături de echipa de vânzări care va fi la dispoziţia clienţilor în showroom-urilor tradiţionale.
Prin abordarea completă "360° ELECTRIC", BMW i pune la dispoziţia clienţilor o ofertă vastă de produse şi servicii care acoperă nevoile de electromobilitate ale conducătorilor. 360° ELECTRIC se bazează pe patru piloni: încărcarea la domiciliu (BMW i Wallbox), încărcarea la staţii publice de realimentare, servicii de asistenţă, precum şi servicii inovatoare de mobilitate, care includ garanţii şi servicii complete de întreţinere, oferte flexibile car-sharing, precum şi aplicaţii BMW utile pentru computer şi smartphone, servicii oferite pe pieţele unde acesta este comercializat.

BMW Group a anunţat un preţ de bază de 34.950 de euro cu TVA pentru BMW i3 în Germania, fiind similar cu al unui Seria 3. În România cel mai probabil maşina va fi lansată în 2015 sau în 2016, în funcţie de cerere, subvenţiile acordate de stat şi infrastructură. Statul deja are în plan un bonus de 6.500 de euro printr-un program destinat maşinilor electrice (în care nu se încadrează i3 cu Range Extender), prin care 100 de clienţi vor primi 4.500 de euro plus încă 2.000 de euro prin programul Rabla.

Ian Robertson, membru în consiliul de administraţie al BMW responsabil de vânzări şi marketing spunea într-un interviu acordat ZF că BMW i3 este achiziţionat pentru început ca un al doilea automobil pentru a fi utilizat în oraş şi pe distanţe mici şi în cea mai mare măsură de către persoanele fizice.  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO