Auto

Nissan Note, sau cum japonezii au fost cei mai „excentrici” la Geneva

 Nissan Note, sau cum japonezii au fost cei mai „excentrici” la Geneva

Nissan Note

Autor: Bogdan Alecu

10.03.2013, 19:05 838

Salonul Auto de la Geneva a avut în prim-plan în acest an cele mai exclusiviste dintre automobilele disponibile la nivel european, iar în plan secund au fost SUV-urile, fie ele de clasă mică, mare sau de lux.

Cu toate acestea, Nissan a "insistat" şi a lansat la salonul elveţian noua generaţie a lui Note, monovolumul de clasă mică din gama constructorului nipon. Cu 20 cm mai lung decât Honda Jazz şi ajungând la 4,1 metri lungime, noul Note vine cu aceeaşi platformă tehnică "V" ca şi Micra. Spre deosebire de aceasta, Note plusează pe modularitate şi datorită banchetei culisabile dispune de un portbagaj "reglabi" între 280 şi 300 de litri.

În funcţie de versiune, Note poate dispune de un sistem multimedia cu display de 5,8 inchi şi chiar un sistem Around View Monitor ce permite vizualizarea maşinii "de sus", sistemul fiind lansat pentru prima dată pe SUV-urile premium.

Gama motorizărilor include motorul pe benzină de 1,2 litri în două versiuni de putere, de 80 respectiv 98 CP şi dieselul de 1,5 litri dCi de 90 CP.

Pe piaţa europeană, şi implicit cea locală, lansarea lui Note este prevăzută pentru mijlocul acestui an, iar cel mai probabil preşul de pornire va fi cel mai probabil de circa 13.000 de euro cu TVA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO