Auto

Nissan, al doilea cel mai mare producător auto japonez, îl trimite în judecată pe fostul CEO al companiei, cerându-i despăgubiri în valoare de 91 milioane de dolari

Nissan, al doilea cel mai mare producător auto japonez,...

Autor: Departamentul Externe

12.02.2020, 16:55 358

Producătorul auto japonez Nissan solicită despăgubiri de 91 milioane de dolari de la fostul director executiv Carlos Ghosn, în contextul presupuselor sale abateri financiare, anunţă Reuters.

Compania japoneză a iniţiat, miercuri, o acţiune în justiţie împotriva fostului CEO Carlos Ghosn. Acesta a fost acuzat de infracţiuni financiare în valoare de zeci de milioane de dolari şi se confruntă cu patru capete de acuzare, inclusiv o afirmaţie potrivit căreia a deturnat bani.

Carlos Ghosn a fost arestat în Japonia în 2018, dar a fost eliberat pe cauţiune. La mai bine de un an de la arestarea sa, Ghosn a fugit în Liban

Nissan cere de la fostul CEO al companiei despăgubiri de 91 de milioane de dolari, dar suma ar putea creşte pentru că reprezentanţii companiei vor încerca să recupereze o parte din amenzile pe care se aşteaptă să le primească din cauza presupuselor greşeli ale fostului director.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO