Auto

Ministerul Transporturilor cere UE crearea unui coridor special pentru transportul de marfă

Ministerul Transporturilor solicită sprijinul MAE pentru stabilirea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene a unui coridor de transport special pentru transportul rutier internaţional de mărfuri, îngreunat din cauza răspândirii Covid-19, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Ministrul Lucian Bode spune în comunicat că este pregătit pentru orice scenariu. Acesta arată că va susţine transportatorii prin solicitarea Comisiei Europene a finanţării unor ajutoare de stat pentru aceştia.

De asemenea, Ministerul Transporturilor mai solicită UE deblocarea unor situaţii şi clarificarea unor măsuri aplicate acestora din cauza restricţiilor, precum şi clarificarea statutului conducătorilor auto care intră în România cu vehicule de peste 3,5 tone.

Autorităţile spun că vor mai cere reprezentanţlor europeni de la Bruxelles analizarea posibilităţii de a aplica anumite derogări pentru conducătorii auto de la regulile privind perioadele de conducere şi de odihnă.

Conducerea Ministerului a cerut prin adrese oficiale, dar şi telefonic miniştrilor transporturilor din Ungaria şi Slovenia, să se realizeze o cooperare în ceea ce priveşte organizarea coridorului de trecere, ce ar permite întoarcerea camioanelor şi autocarelor blocate în graniţe. Solicitările formulate au ajuns la comitetele pentru situaţii de urgenţă din ambele ţări.

Transportatorii rutieri din România au solicitat vineri Guvernului să facă demersuri pe lângă oficialii din Ungarii şi Slovenia pentru a nu bloca transportul de marfă pe ruta Italia-România, aceştia spunând că blocarea transportului de marfă ar putea duce la colapsarea economiei.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.